Retail&Agrobusiness

Proprietarii Spartan mai deschid trei restaurante cu specific grecesc în Bucureşti până la finalul anului

Proprietarii Spartan mai deschid trei restaurante cu...

Autor: Mihaela Pascari

31.08.2016, 00:05 2616
Lanţul de restaurante cu specific grecesc Spartan, înfiinţat în urmă cu aproximativ patru ani, intenţionează să mai deschidă cinci restaurante în Capitală, dintre care trei în cursul acestui an, iar restul anul viitor. Cele cinci unităţi se vor adăuga celor două care sunt deja funcţionale în Bucureşti, una în mallul Sun Plaza lansată în urmă cu doi ani, iar cealaltă în Mega Mall, deschisă în urmă cu peste două luni. În acest moment, sunt 24 de restaurante Spartan la nivel naţional.
 
„Extinderea în Capitală este o mişcare firească, pentru că Bucureştiul a confirmat că este potrivit ca destinaţie strategică pentru franciza Spartan“, a spus Ştefan Mandachi, CEO al Strong MND, compania deţinătoare a francizelor Spartan.
 
Grupul de francize Strong MND a fost fondat de Ştefan Mandachi, iar în prezent sub numele Spartan funcţionează 24 de restaurante în toată ţara, dintre care 11 sunt restaurante proprii şi alte 13 sunt în sistem de franciză, des­chise atât în Capitală, cât şi în alte 15 oraşe: Su­ceava, Arad, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Boto­şani, Galaţi, Brăila, Foc­şani, Târgu-Jiu, Craiova, Piteşti, Turnu-Severin şi Deva.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro