Companii

Raul Ciurtin, proprietar Prefera Foods. Guvernul trebuie să ia acum două măsuri: să plătească 3 luni şomajul tehnic pentru toţi angajaţii şi să ofere garanţii băncilor ca oamenii să nu mai plătească rate timp de 6 luni. „Avem pe cine să susţinem şi vrem să vedem companiile româneşti pe piaţă şi peste 3-4 luni.“

ZF Audio Special. 15 MINUTE CU UN ANTREPRENOR

Raul Ciurtin, fost acţionar al Albalact şi proprietar al Prefera Foods, este unul dintre cei mai mari antreprenori români din industria alimentară

Raul Ciurtin, fost acţionar al Albalact şi proprietar al Prefera Foods, este unul dintre cei mai mari antreprenori români din industria alimentară

Autor: Florentina Niţu

25.03.2020, 00:08 7140

Raul Ciurtin, fost acţionar al Albalact şi proprietar al Prefera Foods, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa conservelor, consideră că statul trebuie să ia două măsuri rapid, dincolo de urgenţele medicale: ar trebui să plătească 3 luni şomajul tehnic pentru toţi angajaţii companiilor care şi-au întrerupt sau diminuat activitatea şi să ofere garanţii băncilor ca oamenii să nu mai plătească rate timp de 6 luni.

„Avem nevoie de un plan asumat, fără birocraţie, curajos, prin care guvernul să plătească 3 luni şomajul tehnic pentru toţi angajaţii companiilor care şi-au întreurpt sau diminuat activitatea şi să ofere garanţii băncilor ca oamenii să nu mai plătească rate timp de 6 luni. Acum oamenii stau în casă, îşi iau medicamente şi hrană, dar într-o lună se termină banii, dacă nu muncesc. (…) Altfel, într-o lună vom avea 1-2 milioane de şomeri în România şi toate firmele româneşti închise“, a spus Raul Ciurtin, proprietarul Prefera Foods, în cadrul emisiunii ZF Audio Special - 15 minute cu un antreprenor.

El spune că România ar trebui să se uite la ce fac state precum Germania sau Franţa în situaţia aceasta şi să regândească economia, rapid. „Guvernul trebuie să acţioneze acum, să se împrumute cât e nevoie să susţină afacerile româneşti.“

Raul Ciurtin este unul dintre cei mai mari antreprenori români din industria alimentară. El a dezvoltat producătorul de lactate Albalact de la un jucător regional, cu afaceri de 2 mil. euro pe an, la liderul pieţei, cu afaceri de peste 100 mil. euro, moment în care a vândut compania către grupul francez Lactalis. Prefera Foods este o afacere construită de mai bine de un deceniu, însă abia după vânzarea Albalact Raul Ciurtin a majorat semnificativ investiţiile în acest nou business pe care l-a pornit de la zero.

Antreprenorul susţine că e de preferat ca anumite firme să ia o pauză de 3-4 luni, să îşi întrerupă producţia, dar să revină apoi în business, şi nu să fie lăsate să ajungă în pragul falimentului şi să se închidă.

„Avem pe cine să susţinem şi vrem să vedem companiile româneşti pe piaţă şi peste 3-4 luni. Foarte mulţi antreprenori sunt speriaţi şi îşi fac planuri de închidere. Multe businessuri se opresc. Ideile mele sunt simple, marile puteri economice asta fac, haide să facem şi noi la fel“.

Prefera Foods, din judeţul Alba, produce conserve alimentare în localitatea Oiejdea, iar brandurile aflate în portofoliul companiei sunt Capricii şi Delicii sub care comercializează pateuri de ficat, paste vegetale din seminţe de floarea-soarelui, zacuscă, ciorbe şi mâncăruri gătite, şi brandurile Meniu, Rodna, Căluşar şi Atelier Mediaş.

Compania a luat măsuri sporite de igienă şi control şi s-a interzis accesul persoanelor străine în incintă fabricii. Totodată, a redus programul de lucru al echipei de vânzări, iar angajaţi care îşi desfăşurau munca din birou, lucrează în prezent de acasă. „Noi producem alimente - conserve, o categorie foarte importantă în această perioadă, pentru că oamenii îşi fac provizii. Vânzările au crescut în ultima lună, dar apare o problemă pe termen mediu, aprovizionarea cu materii prime şi materiale pentru a menţine volumul ridicat de producţie a produce conserve“.

Raul Ciurtin spune că la nivel de grup a înregistrat o creştere de peste 300% a volumului vândut, dar comenzile au fost mult mai mari, însă ar trebui „slăbite“ restricţiile de circulaţie, astfel încât producătorii şi furnizorii din industriile medicală şi alimentară să se poată aproviziona în continuare, pentru a asigura produsele şi serviciile necesare populaţiei.

„Pentru materia primă lucrăm mixt, cu furnizori interni şi externi. Pe partea alimentară, România are potenţial să susţină, dar la ambalaje – cutii de tablă şi borcane, depindem din importuri. (…) Restricţiile impuse transportului de marfă sunt o problemă reală. Ar trebui deblocate căile, să deservească zona medicală şi alimentară pentru aprovizionare“, a mai spus Raul Ciurtin.

El adaugă că în această perioadă s-au sudat relaţiile dintre producătorii români şi marile lanţuri de supermarketuri şi hypermarketuri. „Acum e momentul ca producătorii români să meargă cu marfa pe rafturirile comercianţilor, să asigurăm hrană pentru cei de acasă. Trebuie să ne înţelegem dincolo de cifre.“

Raul Ciurtin spune că şi tendinţa de consum a românilor ar putea suferi modificări în această perioadă, el estimând că online-ul ar putea avea o evoluţie semnificativă.  Grupul Prefera Foods a dezvoltat o linie de produse fără carne, dedicată zonei online, produse grupate sub brandul Verdino. „Zilelele acestea vrem să începem vânărizile pe online.“

Anul trecut, compania a pariat pe segmental ready meals şi a pus pe piaţă brandul „de Azi“, sub care comercializează supe creme de legume, smoothie-uri şi sucuri fresh. „Am avut o evoluţie foarte bună. Avem creşteri de volum pentru tot portofoliu.“

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO