Retail&Agrobusiness

Raul Ciurtin vine la bursă cu obligaţiunile producătorului de conserve Prefera Foods. Tradeville, intermediar

Raul Ciurtin vine la bursă cu obligaţiunile producătorului de conserve Prefera Foods. Tradeville, intermediar

Autor: Cristina Roşca

18.05.2021, 14:28 823

Producătorul de conserve Prefera Foods, controlat de omul de afaceri Raul Ciurtin, vine la bursa cu obligatiuni pentru a cuceri piaţa europeană de preparate vegetale. Compania a lansat recent brandul Unfished sub umbrela căruia a dezvoltat preparate vegetale alternative la peşte.

„Ambiţia noastră este să îl ducem peste tot în Europa şi, de ce nu, pe alte continente. Pentru că suntem convinşi că această categorie va deveni o opţiune importantă în viitor, vom investi în distribuţia internaţională şi în creşterea capacităţilor de producţie pentru aceste tipuri de produse. Suntem pregătiţi în perioada următoare să susţinem această strategie de dezvoltare şi luăm în calcul, ca primul pas, emiterea de obligaţiuni ce vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti”, spune Raul Ciurtin, CEO-ul Prefera Foods.

În acest sens, compania a demarat deja discuţiile cu TradeVille, spune Raul Ciurtin.

Compania vrea să lanseze anul acesta brandul Unfished şi în Europa în contextul în care estimările experţilor evaluează că piaţa europeană a produselor pe bază de plante va ajunge la 7,5 miliarde euro în 2025.

Prefera Foods are o fabrică în Alba în localitatea Oiejdea, unde compania produce conserve alimentare, iar brandurile aflate în portofoliul companiei sunt Capricii şi Delicii sub care comercializează pateuri de ficat, paste vegetale din seminţe de floarea-soarelui, zacuscă, ciorbe şi mâncăruri gătite, şi mărcile Meniu, Rodna, Căluşar şi Atelier Mediaş. Totodată, în 2019, compania a pariat pe segmentul ready meals şi a pus pe piaţă brandul „de Azi“, sub care comercializează supe creme de legume, smoothie-uri şi sucuri fresh.


 

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO