• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Retail&Agrobusiness

Republica BIO a investit într-o nouă gamă de produse – sănăţele – şi mizează pe vânzări de un milion de euro în primul an de la lansare

Republica BIO a investit într-o nouă gamă de produse – sănăţele – şi mizează pe vânzări de un milion de euro în primul an de la lansare

Autor: Ioana Nita

08.12.2021, 15:22 260

Compania estimează că va încheia anul acesta cu afaceri de 2 milioane euro.

Republica BIO, businessul local care produce şi comercializează diferite produse ecologice şi naturale, a lansat propria gamă de gustări bio sub brandul “Sănăţele”, compania mizând pe venituri de un milion de euro în primul an de la intrarea pe piaţa de snacks-uri sănătoase.

„În ultimii doi ani, alimentele sănătoase au devenit o necesitate. Românii sunt mult mai atenţi la ce mănâncă. Din fericire am înţeles cu toţii că, dacă alegem corect, ceea ce mâncăm ne poate face să ne simţim mai bine, să arătăm mai bine şi să fim mai sănătoşi. Românii vor alimente sănătoase la preţuri accesibile şi exact asta reprezintă Sănăţelele. Gustările constituie o nouă frontieră pentru brandul Republica BIO, iar viziunea noastră este de a aduce reţete sănătoase pentru cele mai frecvente obiceiuri de consum. În ultimii doi ani am studiat categoria şi am constatat că oamenii asociază snacking-ul cu produse mai puţin sănătoase. Asta schimbăm cu Sănăţelele. Snacking-ul devine nutritiv, sănătos, accesibil, cu gust excelent”, a declarat Ciprian Stancu, fondator Republica BIO.

Gama de “Sănăţele” cuprinde 9 sortimente care sunt disponibile atât în variante dulci, cât şi sărate. Acestea se bazează pe reţete simple, fără conservanţi sau aditivi. “Folosind maxim 7 ingrediente BIO, fiecare produs reprezintă o alternativă sănătoasă la snacks-urile convenţionale. Pe lângă ingrediente curate, dimensiunea porţiilor face parte din strategia noii game şi ajută în problema consumului ridicat de sare, zahăr şi grăsimi nesănătoase prezente în snacks-urile obişnuite”, susţin reprezentanţii Republica BIO.

Noua gamă de produse marca Republica BIO se regăseşte atât în propriul magazine online, cât şi în oferta partenerilor de retail printre care se numără Farmacia Tei, Bebe Tei, Remedia Vert şi, recent, şi lanţul de cafenele 5 to go.

Prin semnarea noului parteneriat strategic cu lanţul de cafenele 5 to go, Republica BIO răspunde nevoii clienţilor de a include opţiuni mai sănătoase în rutina lor zilnică.

"Categoria de snacks-uri se numără printre cele care au înregistrat creşteri în perioada pandemiei. Aşadar, vorbim despre un consum mai ridicat, însă acesta trebuie corelat cu faptul că România se află pe locul al doilea în UE la capitolul sedentarism. Tocmai de aceea, 5 to go se alătură misiunii Republica BIO de a face accesibile gustările sănătoase care pot acompania cu succes o băutură de calitate pe bază de cafea. Acest parteneriat a venit ca o consecinţă naturală a faptului că ambele companii împărtăşesc aceleaşi valori şi urmăresc acelaşi scop, acela de a oferi românilor produse de calitate la preţul corect şi a face astfel alegerile sănătoase cât mai accesibile”, a menţionat Radu Savopol, cofondator  5 to go.

Businessul Republica BIO a fost înfiinţat în 2014 ca un brand dedicat nutriţiei sănătoase. Compania deţine în prezent un portofoliu în permanentă expansiune de superalimente, suplimente şi alimente, realizate din ingrediente cu valori nutritive ridicate, neiradiate, de provenienţă non-China. Activitatea Republica BIO este supervizată şi certificată de Austria BIO Garanţie.

Compania are 5 fabrici partenere în Europa, 2 depozite logistice în Bucureşti şi echipe dedicate pentru distribuţie, iar în total Republica BIO deserveşte peste 400 de locaţii partenere. Anul acesta, compania estimează că va încheia cu o cifră de afaceri de 2 milioane euro.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597