Retail&Agrobusiness

Retailerul electro-IT Rombiz are o reţea de aproape 40 de magazine, pariind pe oraşele mici şi medii unde concurenţa e mai mică. În 2019 businessul a scăzut cu 11%, ajungând la 55 milioane de lei

Magazinele Rombiz au o suprafaţă medie de vânzare de 200-400 de metri pătraţi şi 3-4 salariaţi, conform unor date mai vechi

Magazinele Rombiz au o suprafaţă medie de vânzare de 200-400 de metri pătraţi şi 3-4 salariaţi, conform unor date mai vechi

Autor: Cristina Roşca

24.09.2020, 17:05 135

♦ Rombiz ajunsese în cel mai bun moment - în anii de boom - la afaceri de 160 mil. lei şi la circa 130 de magazine ♦ În 2009, primul an de criză financiară, care a şters cu buretele jumătate din piaţa de electro-IT, compania a intrat în insolvenţă ♦ Businessul a ieşit din insolvenţă în primăvara lui 2016.

Retailerul electroIT Rombiz are astăzi o reţea de circa 40 de magazine amplasate de regulă în oraşe mici şi medii precum Urziceni sau Horezu, unde concurenţa este mai mică, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Spre comparaţie, în cel mai bun moment, businessul ajunsese la o reţea de trei ori mai mare. Era perioada de boom a economiei româneşti, anii 2007-2008, când şi piaţa de electro-IT creştea precum Făt-Frumos dat fiind că tot mai mulţi români îşi cumpărau electronice şi electrocasnice noi.

La momentul acela pe piaţă erau mai mulţi jucători cu acoperire naţională printre care şi Rombiz care a ajuns în cel mai bun moment la afaceri de 160 mil. lei în 2008. A urmat apoi declinul abrupt adus de criza financiară de acum 12 ani. Aceasta a lovit din plin piaţa de electro-IT, care a pierdut rapid jumătate din valoare. Achiziţiile de frigidere, maşini de spălat sau televizoare, văzute mai degrabă ca investiţii, au fost amânate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO