Retail&Agrobusiness

Reţeaua de restaurante Pep&Pepper, deţinută de către unul dintre proprietarii SaladBox, vrea să ajungă la 30 de unităţi până la finalul anului viitor

Reţeaua de restaurante Pep&Pepper, deţinută de către unul dintre proprietarii SaladBox, vrea să ajungă la 30 de unităţi până la finalul anului viitor

Autor: Mădălina Panaete

25.04.2017, 11:58 4360

Brandul Pep & Pepper, prezent în Bucureşti cu patru restaurante, se va extinde la nivel naţional până la finalul anului şi îşi propune să ajungă la 30 de unităţi în 2018, prin investiţii directe şi prin deschiderea posibilităţilor de francizare. Extinderea este susţinută de aportul propriu al investitorilor, alături de un credit de 1,2 milioane de euro contractat de la Banca Transilvania, cea mai mare bancă cu capital integral românesc.

În Capitală, brandul a mizat pe centrele comerciale, fiind prezent în AFI Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City, Parklake Shopping Center şi Promenada Mall. Acestora li se vor adăuga alte 11 locaţii proprii, în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Timişoara şi Iaşi, iar restul vor fi deschise în regim de franciză, spune cofondatorul Pep&Pepper, Dan Isai.

„Cele patru restaurante din Bucureşti, aflate în spaţii premium, sunt o bază solidă pe care să construim reţeaua noastră naţională. Am pornit această afacere în Capitală pentru că avem aici o piaţă exigentă (...)”, spune Dan Isai, cofondatorul Pep&Pepper şi antreprenor cu experienţă pe piaţa HoReCa, pe care mai deţine brandul Salad Box, o reţea internaţională extinsă pe trei continente, şi Narcoffee Roasters, reţea de cafenele lansată la Cluj‑Napoca la finalul anului trecut şi care se pregăteşte de intrarea pe piaţa din Bucureşti în 2017.

Meniul restaurantelor are la bază preparate din cel mai fraged piept de pui, lăsat la marinat timp de 12 ore şi pregătit de bucătari după o reţetă ce conţine 14 condimente, precum şi carnea de vită. Pastele servite în restaurante sunt, de asemenea, o producţie proprie.

Pe termen mediu, respectiv în următorii 5 ani, Pep & Pepper urmăreşte să ajungă la cel puţin 70 de unităţi deschise în România, dar şi în ţările învecinate.

AFACERI DE LA ZERO