Traderii de materii prime agricole au exportat 2,1 milioane de tone de cereale (grâu, orz şi porumb) în perioada 1 iulie-14 octombrie (primele 16 săptămâni ale sezonului comercial curent) astfel că marfa românească este pe locul trei în topul celor mai mari exportatori din UE către pieţele extracomunitare. Aproape două treimi din cantitatea deja livrată sunt acoperite de grâu, restul fiind împărţit aproape egal între comenzile de orz şi porumb.
„Volumul făcut de România pe pieţele terţe a fost mare pentru că producţia europeană a fost de asemenea mare, astfel că cererea a fost mult mai mică din destinaţiile comunitare precum Italia sau Spania. România a trebuit să caute pieţe noi“, a explicat Victor Beznea, directorul Prutul Agri Trade, unul dintre primii 20 de comercianţi de materii prime agricole de pe piaţa locală.
Situaţia face ca exportul românesc de cereale să se situeze pe a treia poziţie a topului european după primele 16 săptămâni ale sezonului la o diferenţă de 0,9 mil. tone de liderul Franţa şi la 0,6 mil. tone de Germania, ocupanta celui de-al doilea loc.
Poziţia economiei locale este paradoxală şi arată gradul de expunere al cerealelor româneşti pe piaţa internaţională în condiţiile în care Franţa şi Germania au producţii de până la de 3,3 ori mai mari decât cea locală. „Livrările merg bine în pofida congestiilor din portul Constanţa. Capacităţile de stocare din port s-au mărit, dar în acelaşi ritm a crescut şi producţia astfel că barjele şi camioanele ajung să aştepte uneori cu săptămânile“, a spus Victor Beznea de la Prutul Agri Trade.
Portul Constanţa înseamnă aproape totul pentru afacerile făcute de comercianţii de cereale cu partenerii din afara Uniunii Europene având în vedere că aceasta este principala poartă de plecare a mărfurilor agricole. Odată cu producţia şi investiţiile în capacităţi de stocare din port, au crescut şi exporturile către pieţele din Orientul Mijlociu, nordul Africii sau chiar către cele din Orientul Îndepărat.
Dacă în sezonul 2007/2008, primul în care cerealele româneşti au avut ştampila UE, exporturile către aceste pieţe erau de numai 0,6 milioane de tone, şapte ani mai târziu, în sezonul 2013/2014, acestea au fost de 12 ori mai mari. Comenzile de cereale din actuala recoltă venite din afara UE ar trebui să ajungă până la sfârşitul lunii iunie din 2015 la 6 mil. tone de cereale, dublu faţă de media ultimelor opt sezoane. Grâul, cel mai important produs cerealier de export al agriculturii româneşti, este tot pe a treia poziţie în UE în funcţie de volumul livrat către pieţele terţe în primele 16 săptămâni ale sezonului, fiind în concurenţă atât cu marfa franţuzească şi germană, dar şi cu cea din Rusia şi Ucraina.
Deşi ploile au afectat o bună parte din calitatea recoltei locale de 7,5 mil. tone, fermierii au triat în depozite suficientă marfă astfel încât traderii să reuşească să câştige licitaţii internaţionale în acest debut de sezon. Achizitorul de stat din Egipt, cel mai mare stat importator de grâu la nivel mondial, a cumpărat 67% din întreaga cantitate de grâu livrată de România în afara UE. Grâul românesc nu a mai reuşit însă să îşi facă loc între cel franţuzesc şi rusesc în ultima lună şi jumătate, două origini cu preţuri mai competitive.
În plus, la mix-ul exporturilor de cereale se adaugă şi cele aproape 0,5 milioane de tone de orz încarcate pe vase şi trimise în cea mai mare parte către Arabia Saudită şi alte 0,4 milioane de tone de porumb din noua recoltă, marfă ce a început să ajungă în porturi abia în ultimele săptămâni, pe măsură ce fermieri au terminat de recoltat.
A treia cea mai mare recoltă din ultimii 27 de ani
Cele 21 milioane de tone de cereale ce au fost strânse în această vară şi toamnă de pe câmp de fermierii români înseamnă a treia cea mai mare recoltă din ultimii 27 de ani iar producţia este cu puţin sub vârfurile istorice de 24,4 milioane de tone din 2004 şi de 22,1 milioane de tone din 1997.
Cantitatea record a fermierilor români este aproape în totalitate rezultatul suprafeţelor mari însămânţate pentru că productivitatea medie pentru toate produsele cerealiere este printre ultimele locuri în Uniunea Europeană. În cazul porumbului, unde producţia totală este a doua cea mai mare din UE productivitatea este în acelaşi timp pe ultimul loc între cele 28 de economii comunitare.
Chiar şi asa, piaţa cerealelor rămâne cel mai important element al producţiei agricole româneşti şi un segment în care se învârt 4 miliarde de euro în sezoanele în care producţia nu este afectată sever de secetă. Piaţa cerealelor înseamnă aproape un sfert din totalul producţiei agricole din România.
Piaţa agricolă se poate dubla
Ziarul Financiar a dat startul proiectului „România 5%“, prin care mobilizează clasa de business autohtonă - antreprenori şi companii private - pentru a crea o platformă de relansare economică a României.
Agricultura, o piaţă care contribuie cu 6-7% la PIB, a balansat între salvatorul creşterii economice, dar a fost şi cenuşăreasă în anii cu secetă. Economia nu se poate baza în mod real pe agricultură pentru că terenurile arabile nu livrează rezultate constante din cauza fragmentării, lipsei sistemului de irigaţii şi volatilităţii preţurilor.
n Fluctuaţiile de producţie pleacă de la fragmentarea extremă a pieţei terenurilor, iar România este pe ultimul loc în UE la acest capitol cu peste 3 milioane de ferme de mici dimensiuni. Existenţa şi productivitatea redusă a acestor ferme de până la cinci hectare ţine pe loc şi productivitatea medie astfel că rezolvarea problemei microfermelor este esenţială pentru ca motorul agriculturii să ajungă la turaţie maximă.
n Reabilitarea sistemului de irigaţii rămâne tot pe hârtie deşi toate guvernele şi-au asumat acest obiectiv. Reconstrucţia sistemelor de irigaţii ar pune la adăpost producţiile de cereale şi seminţe oleaginoase şi ar asigura fermierilor încasări de 6 miliarde de euro anual.
n Lichiditatea în piaţa cerealelor este asigurată de traderii multinaţionali şi de creditorii IFN pentru că băncile stau deoparte în condiţiile în care piaţa de agrobusiness este văzută ca una „neagră“ şi riscantă“. Fără banii de investiţii ai băncilor, fermierii rămân în cercul vicios al subdezvoltării şi pradă fluxurilor globale de materii prime şi nu al celor de produse procesate cu valoare adăugată.