♦ Materia primă de bază este laptele, iar România importă şi lapte crud pentru procesare, circa 50%, deoarece producţia internă nu este suficientă, iar importul direct de unt este uneori mai avantajos din punctul de vedere al costurilor ♦ Polonia, principalul furnizor de unt al României, porneşte de la o bază agricolă mai mică decât a noastră. În prezent, Polonia creşte 6,2 milioane de vaci, iar România doar 1,8 milioane, adică de trei ori mai puţine.
Fiecare român consumă 1,7 kg de unt anual, adică 8,5 pachete de 200 de grame, cea mai comună formă din comerţ. Din consumul total al populaţiei, România reuşeşte să aibă un grad de autoaprovizionare de 36%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Astfel, nelipsitul unt de pe pâine de la micul dejun sau care stă la baza omletei, vine în mare măsură din import.
Producţia de unt a României este de 12.000 de tone, iar importurile sunt duble, de peste 22.000 de tone. De ce?
„Noi producem unt doar din lapte românesc, chiar dacă avem costuri mai mari şi preţul este mai ridicat la raft. Totuşi, suntem prezenţi în retail şi avem o cerere bună. Sunt mai multe explicaţii pentru lipsa producţiei interne. În ultimii ani, untul a fost adus din afara ţării pentru că a fost mai ieftin. În plus, noi nu am fost niciodată un producător mare de unt, iar România a importat mereu cantităţi mari. Untul importat se reprocesează şi se reambalează. În general, acesta vine în blocuri, în calupuri mari din import, iar foarte puţin vine deja ambalat în gramaje mici“, a explicat Mircea Todoran, cofondatorul companiei Mirdatod Prod din judeţul Mureş care deţine brandul de lactate de Ibăneşti.
