ZF 24

România se pregăteşte să iasă din izolare, economia dă semne că revine, dar în HoReCa 30-50% din businessuri riscă să dispară. Cum se poate resuscita un sector de 20 mld. lei?

România se pregăteşte să iasă din izolare, economia...

Autor: Cristina Roşca

03.05.2020, 00:00 1626

♦ Industria HoReCa este de departe cea mai afectată de actuala pandemie de Covid-19, restaurantele, barurile şi hotelurile închizându-şi uşile pentru clienţi acum mai bine de o lună ♦ Circa 90% dintre cei 140.000 de salariaţi din industrie sunt în şomaj tehnic ♦ Unele hoteluri sunt folosite acum pentru a caza personal medical şi persoane aflate în carantină ♦ În cazul restaurantelor, o parte s-au reprofilat către livrări la domiciliu, însă încasările sunt la doar 10% faţă de cifrele obişnuite. În cazul celorlalţi vânzările sunt zero ♦ În România, anul trecut a fost cel mai bun din istorie pentru piaţa de restaurante, care s-a apropiat de 14 mld. lei după o creştere de aproape 20% faţă de 2018, arată datele oferite de jucători ♦ Piaţa hotelieră are încasări de circa 5 mld. lei, iar cea a barurilor şi cafenelelor sare de 3 mld. lei ♦ Actuala pandemie ar putea înjumătăţi vânzările jucătorilor din HoReCa, ar putea şterge cu buretele 30-50% din numărul de firme şi localuri şi ar putea duce la dispariţia a 30.000-50.000 de locuri de muncă ♦ Ce măsuri sunt necesare pentru a împiedica un astfel de deznodământ?

Piaţa HoReCa aşteaptă „cumin­te“ veşti de la autorităţile care tre­buie să decidă când îşi vor putea re­deschide porţile pentru clienţi hote­lurile, restaurantele şi barurile din România. Data de 15 mai a fost anun­ţată drept începutul sfârşitului stării de urgenţă, însă nu există in­for­maţii privind momentul când lu­cru­rile vor reveni la normal, mai exact când se vor redeschide mal­lu­rile, când vor reveni oamenii în clă­dirile de birouri şi când terasele vor fi din nou pline.

„Eu HoReCa nu mi-o pot ima­gi­na postpandemie. Dacă în ma­gazine o să poţi intra cu mască, în res­taurante ar fi dificil să mănânci şi să bei cu mască. Probabil că HoReCa va fi ultima resuscitată. Va fi un proces lent şi vor fi schimbări“, spu­ne Octavian Radu, fondatorul Di­ver­ta şi acţionar al hotelului Ioana şi al restaurantului Forest din Sinaia. El a intrat în acţionariatul aces­tora din urmă acum câteva luni şi din cauza pandemiei de Covid-19 le-a închis aproape imediat.

Dacă în această perioadă, com­paniile HoReCa sunt într-o bulă pro­tectoare oferită de starea de ur­genţă, odată ce aceasta se va în­cheia, întrebarea care se pune este ce se va întâmpla. Cine va mai plăti şo­majul tehnic al celor peste 100.000 de oameni care nu vor avea unde să se întoarcă?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO