Retail&Agrobusiness

Scandalul ouălor contaminate afectează exporturile Olandei şi încurajează producţiile locale din UE

Scandalul ouălor contaminate afectează exporturile...

Autor: Anca Olteanu

15.08.2017, 13:29 113

Îngrijorările legate de ouăle infestate cu insecticidul fipronil au obligat supermarketurile să retragă de pe rafturile din Germania, Marea Britanie şi Elveţia ouăle proaspete şi sandvişurile cu ouă. Incidentele au fost raportate, pentru prima dată, în Olanda şi Belgia, iar autorităţile au deschis o investigaţie.

„Este un dezastru pentru industria ouălor şi a alimentelor în Olanda şi vor fi necesare eforturi pentru a obţine o cotă de piaţă din cauza pierderii încrederii şi va fi o bună oportunitate pentru rivali pentru a deţine o cotă de piaţă”, a declarat Elliott, profesor la Universitatea Queens din Belfast, Irlanda. „Ar putea influenţa, de asemenea, ţările să crească producţia internă de ouă în loc să se bazeze pe importuri”, a adăugat profesorul.

Olanda a exportat ouă proaspete şi gătite în valoare de 502 milioane de euro în 2016, dublu faţă de Germania - al doilea exportator de ouă, potrivit Eurostat.

Comisia Europeană a planificat o întâlnire pe 26 septembrie pentru a discuta cum să îmbunătăţească securitatea alimentară şi cum să gestioneze frauda alimentară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO