♦ Brandul de supermarketuri Berezka, ce are în ofertă produse slave şi, în special, ruseşti, a fost primul pariu de acest fel acum mai bine de un deceniu. Astăzi sunt 20 de magazine sub acest nume ♦ Au urmat apoi Mercato (produse din Italia), ecogreek.ro (Grecia) şi K-Food (produse din Asia, în special Coreea).
La începutul anilor ’90, în România exista o singură formă de comerţ alimentar - acele magazine mai mici sau mai mari care vindeau ce se găsea la momentul respectiv pe o piaţă care abia începea să înţeleagă ce înseamnă capitalismul.
Acest tip de comerţ a primit ulterior un nume – comerţ tradiţional.
Asta s-a întâmplat cândva spre finalul anilor ’90, când au apărut magazinele moderne, cele care ulterior au preluat numele străine care au fost aduse odată cu anumite branduri mari din Occident. Astfel, România a început să meargă la hipermarket, la supermarket şi, mai târziu, la magazinele de discount ori de proximitate modernă. Ulterior, acest tip de comerţ cunoscut generic sub numele de „modern“ s-a dezvoltat pe parcursul a circa trei decenii, câştigând permanent cotă de piaţă şi vizibilitate.