Retail&Agrobusiness

Seceta a uscat porumbul în Banat şi Crişana. Pentru fermierii din sudul ţării temperaturile ridicate au fost benefice, accelerând coacerea plantelor

Seceta a uscat porumbul în Banat şi Crişana. Pentru...

Autor: Roana Rotaru

16.08.2017, 00:05 348

„Anul acesta facem între 5 şi 7,5 tone de porumb la hectar faţă de 12 tone anul trecut.“

Temperaturile ridicate din prima parte a lunii august, care oscilau în jurul a 40 de grade Celsius, au afectat cul­turile de po­rumb, soia şi floarea-soa­relui din vestul ţării, unde recoltele aproape că s-au înjumătăţit faţă de anul precedent, potrivit datelor din piaţă. În sudul ţării însă, temperaturile ridicate au fost benefice culturilor, accelerând coacerea plantelor, în contextul în care sudul ţarii, spre deosebire de Banat şi Crişana, avea rezerve de apă în sol, apă acumulată în urma ploilor de la sfârşitul lunii iulie.

„A fost o săptămână întreagă cu temperaturi între 38 şi 41 de grade Celsius care au influenţat foarte urât culturile. Umiditatea a scăzut cu 38%. Planta a pierdut mai multă apă decât a absorbit din pământ. La porumb producţiile sunt la jumătate faţă de anul trecut. Anul acesta facem între 5 şi 7,5 tone de porumb la hectar în con­diţiile în care anul trecut am făcut lejer 12 tone de porumb la hectar. La fel şi la soia, facem 2,5 tone la hectar, iar anul trecut am avut între 3 şi 4,5 tone la hectar. Afectate de secetă sunt judeţele Timiş, Arad şi jumătate din Bihor“, a declarat pentru ZF Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroin­dus­trial Curtici, care lucrează 5.000 de hectare în judeţul Arad.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO