Retail&Agrobusiness

Şefii companiilor văd creşteri ale activităţilor până în aprilie şi preţuri în stagnare

Şefii companiilor văd creşteri ale activităţilor...

Autor: Raluca Ghinea

29.02.2016, 10:00 139

Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru cele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +10%), cu un avans mai semnificativ aşteptat în activitatea de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor şi în activitatea de tipărire şi reproducere pe suporturi a înregistrărilor (solduri conjuncturale +24%), potrivit anchetei de conjunctură din februarie realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Totodată, aceptia estimează o relativă stabilitate a preţurilor la produsele industriale în următoarele trei luni (sold conjunctural -1%), dar şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%).

În construcţii se va înregistra o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +7%), concomitent cu o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%) şi a preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural 0%).

Şefii din comerţul cu amănuntul văd până în aprilie o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +32%), dar şi un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +8%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va consemna o creştere (sold conjunctural +22%), iar preţurile vor fi relativ stabile (sold conjunctural -5%).

Cererea de servicii (cifra de afaceri) va avea o creştere moderată în perioada februarie-aprilie (sold conjunctural +7%), în timp ce numărul de salariaţi va rămâne relativ stabil (sold conjunctural +3%), ca şi preţurile de vânzare sau de facturare ale (sold conjunctural +2%).

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii valorii unui indicator statistic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO