Retail&Agrobusiness

​Sergiu Cadar, CEO, Somproduct: Ne-am propus ca în această perioadă nu doar să supravieţuim, ci să ne creştem de două ori businessul

Videoconferinţa Branduri Româneşti pentru revenirea economiei

​Sergiu Cadar, CEO, Somproduct: Ne-am propus ca în...

Autor: Miruna Diaconu

28.05.2020, 11:49 408

Sergiu Cadar, CEO, Somproduct, retailer local de mobilă şi decoraţiuni pentru casă, spune că în această perioadă compania şi-a pus focusul pe marketing, iar bugetul pentru această categorie a crescut considerabil comparativ cu lunile sau perioadele anterioare crizei. Pentru CEO-ul Somproduct obiectivul în această perioadă pentru businessul său nu a fost doar să supravieţuiească ci chiar să îşi dubleze businessul.

“Noi am început în 2008, fix în perioada crizei, a fost o perioadă extrem de dificilă şi acum, în februarie martie, am zis că vom reuşi să găsim o soluţie şi să ducem businessul la un alt nivel. Ne-am propus ca în această perioadă nu doar să supravieţuim, ci să ne creştem de două ori businessul. Vânzările au început să scadă, traficul a început să scadă şi nu ştiam ce se va întâmpla, dar de la o zi la alta lucrurile s-au reglat. Ne-am crescut bugetul de marketing la nivelul sutelor de mii de euro, am simţit că este o oportunitate”, spune Sergiu Cadar, CEO, Somproduct, retailer local de mobilă şi decoraţiuni pentru casă,  în cadrul videoconferinţei Branduri Româneşti pentru revenirea economiei organizată de ZF în parteneriat cu Raiffeisen Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO