Retail&Agrobusiness

Sergiu Gorban, Transylvania Invest: Am făcut contestaţie şi sperăm că vom prinde finanţare pentru fabrica de ulei, un proiect de circa 20 de milioane de euro

ZF Agrobusiness Summit 2024

Sergiu Gorban, Transylvania Invest: Am făcut...

Autor: Alex Ciutacu

29.10.2024, 16:20 148

Transylvania Invest, cel mai mare trader de cereale cu capital românesc, vrea să meargă înainte cu investiţia de circa 20 de milioane de euro pentru o fabrică de ulei pentru care nu a primit finanţare în primă fază pe măsura DR 22 de la AFIR, a explicat Sergiu Gorban, CEO Transylvania Invest, în cadrul evenimentului ZF Agrobusiness Summit 2024.

„Nouă ni s-a redus punctajul pe proiectul pentru fabrica de ulei prin DR 22 pe o condiţie pe care am avut-o aprobată în primele două proiecte pe fonduri europene. Am făcut contestaţie, aşteptăm rezultatul şi dacă rezultatul este unul pozitiv sunt optimist că vom prinde şi finanţarea. Avem intenţia de a duce acest proiect până la capăt”.

După ce s-a dezvoltat pe piaţa de trading de cereale, Transylvania Invest a accesat recent două proiecte cu fonduri europene, unul pentru a extinde capacitatea de depozitare de la 20.000 de tone la 30.000 de tone şi unul pentru un depozit de frig prin care vrea să intre în piaţa de legume fructe. Fabrica de ulei ar însemna intrarea companiei în procesare.

„Vrem să facem pasul către procesare şi am depus un proiect pe DR 22, cu 15 milioane de euro pentru o fabrică de ulei şi încă 5 milioane de euro pentru spaţii de depzoitare, deci undeva la 20 de milioane de euro”.

Ce a mai declarat în cadrul evenimentului:

  • Avem o poză generală atât a ceea ce însemană partea de producţie primară, cât şi partea de procesare, întrucât suntem o verigă de legătură între fermieri şi procesatori. Am înţeles ce face fiecare. Nu putem face paşi înspre partea de agricultură astăzi, cred că este puţin prea târziu având în vedere că e concurenţă mare, dar ca procesator cred că ştim foarte bine să ne originăm materia primă şi nu am avea nicio problemă cu vânzarea produselor finite.
  • Procesarea oleaginoaselor este un segment sensibil, dar bine gestionat aduce o profitabilitate mare.
  • Marja din comerţul cu cereale este categoric mai mică decât marja din procesare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels