Retail&Agrobusiness

SindAlimenta: Industria alimentară trebuie să lucreze pentru români. Acum avem şansa să aducem pe rafturi alimente româneşti în procent de peste 80%

SindAlimenta: Industria alimentară trebuie să lucreze...

Autor: Florentina Niţu

25.03.2020, 17:43 362

Dragoş Frumosu, preşedintele SindAlimenta, consideră că producătorii români din industria alimentară pot pot asigura peste 80% din necesarul de alimente pentru populaţie, dacă sunt sprijiniţi de guvern.

„Industria alimentară trebuie să lucreze pentru români. Acum avem şansa să aducem pe rafturi alimente româneşti în procent de peste 80%. (…) Producătorii români de alimente pot asigura necesarul pe rafturi, dar nu ne distrugeţi”, a spus Dragoş Frumosu, preşedintele al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – SindAlimenta.

El susţine că ar trebui eliminate preţurile pentru certificatele de situaţii de urgenţă, mai ales că eliberarea unui astfel de certificat de Camera de Comerţ şi Industrie a României costă de 500 de euro, plus TVA. Totodată, el crede că ar trebui eliminate taxele şi impozitele societăţilor din industria alimentară pe o perioadă de 6 luni, iar angajatorii ar trebui să fie scutiţi de plata salariilor pentru o perioada de 6 luni.

„Astfel veniturile lor vor creşte, iar companiile îşi pot asigura forţa de muncă necesară producţiei, căci peste 70% dintre angajaţi locuiesc în comunele limitrofe ale marilor oraşe”, a adăugat Dragoş Frumosu.

El mai spune că ar trebui oprite şi exporturile de materie prima pentru industria alimentară şi încurajate importurile pentru acest sector. „Sprijiniţi sectorul procesării cărnii. Subvenţionaţi industria de procesare a cărnii.”

„Trebuie ca toţi factorii politici şi reprezentanţii diferitelor sectoare economice să discute serios înainte de a fi luate măsuri pripite pe care ulterior le vom plăti toţi. Lipsa unei consultări reale cu mediul de afaceri nu vor face decât să amplifice criza”, a menţionat preşedintele SindAlimenta.

De altfel, Frumosu consideră că preţurile alimentelor şi medicamentelor ar trebui plafonate, iar în cazul în care creşte preţul materiei primea, aceasta să fie subvenţionată de stat. „Viitorul reluării activităţii după starea de urgenţă este incert, dacă uitaţi de antreprenori”, a întărit Dragoş Frumosu.