• Leu / EUR5.0839
  • Leu / GBP5.7585
  • Leu / USD4.3783
Retail&Agrobusiness

Un soi de grâu e pregătit 15 ani pentru a ieşi pe piaţă şi trăieşte 5 ani, iar performanţa în România se face cu cercetători neobosiţi, dar prost plătiţi. „Nu e simplă viaţa, stăm zi de zi în soare în sezon, iar salariul e mizerabil“

Marinel Horablaga, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă de la Lovrin: Faci cercetare din nebunie în România. Se pot face mulţi bani din cercetare, elita, dar în proiecte cu valoare adăugată. Privatul investeşte 4 mil. euro pe zi în cercetare, noi investim 2 mil. euro pe an.

Autor: Florentina Niţu

27.06.2025, 19:30 350

În spatele fiecărei pâini care ajunge pe masa unui român sunt ani întregi de muncă. Un soi de grâu are nevoie de 15 ani de pregătire înainte să ajungă pe piaţă şi trăieşte în exploatare 5-6 ani. Cercetătorii care studiază evoţia grâului, pentru a da randament chiar şi în condiţii de secetă ori de arşiţă, sunt oameni pasionaţi, neobosiţi, dar prost plătiţi, după cum spun chiar ei. De altfel, România alocă pentru cercetarea din agricultură doar 0,01% din PIB, deşi suntem cei mai mari consumatori de pâine din UE.

„O zi din viaţa amelioratorului de plante, în sezon, este la soare, fără umbră. Începe de la 6 dimineaţa, în câm­pul de selecţie. Acesta este struc­turat în 7 hectare cu 8 culturi com­pa­rative în care se testează viitoare soiuri, capacitatea de producţie, rezistenţa la iernare, la secetă, boli şi dăunători“, a spus la o vizită în câmp cu jurna­lişti Marinel Horablaga, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă de la Lovrin, judeţul Timiş. Miercuri, 25 iunie, a avut loc evenimentul „O zi din viaţa unui ameliorator de plante“, aflat la a doua ediţie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează Gala Ziarul Financiar, 17 noiembrie 2025
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0839
Diferență: -0,0138
Ieri: 5.0846
Azi: 4.3783
Diferență: -0,3754
Ieri: 4.3948
Azi: 5.7585
Diferență: -0,1664
Ieri: 5.7681
Azi: 5.5032
Diferență: 0,1091
Ieri: 5.4972