Retail&Agrobusiness

Tranzacţie. Lanţul de cafenele 5 to go a preluat trei unităţi de la compania românească Take Five Coffee din Constanţa

Tranzacţie. Lanţul de cafenele 5 to go a preluat trei...

Autor: Florentina Niţu

09.09.2021, 18:10 1143

Fondatorii lanţului de cafenele 5 to go, Radu Savopol şi Lucian Bădilă, au preluat trei unităţi de la Take Five Coffee, lanţ de cafenele deţinut la rândul său de antreprenori români. Take Five Coffee a apărut în Constanţa la începutul anului 2017, fiind pus pe picioare de Cristian Chifoi şi Matei Cristian.

"5 to go semnează prima tranzacţie a unui lanţ local de cafenele", se arată într-un anunţ postat de Radu Savopol pe profilul său de LinkedIn, reţea de socializare pentru mediul de business.

Take Five Coffee a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 1,75 milioane de lei, având o pierdere de peste 200.000 de lei, conform datelor publice. Veniturile au fost în scădere faţă de 2019, când a înregistrat aproape 2 milioane de lei. Contactat de ZF, Radu Savopol a explicat ca firma a fost nevoită să mai închidă din unităţi, din cauza pandemiei. Astfel, din cele şase locaţii pe care le avea în Constanţa şi una în Sibiu, potrivit datelor de pe site-ul firmei, a mai rămas doar cu patru locaţii în oraşul Constanţa.

"Am preluat trei spaţii, fondul comercial (activ asociat cu achiziţia unei companii de catre altă - n. red.). Au avut mai multe locaţii, dar le-au închis şi au mai rămas cu patru, iar pe una din ele au păstrat-o", a spus Radu Savopol pentru ZF.

El a adăugat că investiţia estimată în reamenajarea celor trei cafenele este de peste 50.000 euro. Ele vor fi operate în franciză de către partenerii actuali.

Recent, fondatorii 5 to go au mai preluat Sunday Bagel, un business fondat în 2014 de doi tineri antreprenori - Ionuţ Rusu şi Alexandru Petrescu.

Pentru Radu Savopol şi Lucian Bădilă au mai preluat de-a lungul timpului şi alte afaceri precum Fika18 – producţie de croissante - şi Cereal Crunch – concept de HoReCa bazat pe cereale.

În prezent, grupul 5 to go, care a luat naştere în 2015, depăşeşte 250 de unităţi, iar până la finalul anului este estimat că va ajunge la 300 de cafenele la nivel naţional. În plus, anul acesta 5 to go a făcut primii paşi internaţionali, prin deschiderea alături de Donuterie a cinci unităţi în Franţa.

Obiectivele grupului sunt de a ajunge la un total de 1.000 de unităţi în România, în următorii cinci ani.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO