Retail&Agrobusiness

Un tânăr din Caracal, judeţul Olt, a transformat pasiunea părinţilor pentru apicultură într-o afacere

Daniel Baciu, fondatorul Beemag Miere din Romanaţi

Daniel Baciu, fondatorul Beemag Miere din Romanaţi

Autor: Florentina Niţu

10.12.2018, 00:06 1335

Daniel Baciu, un tânăr din judeţul Olt, a dezvoltat pasiunea familiei pentru apicultură într-o afacere cu miere de al­bine. „Afa­ce­rea Beemag Mie­re de Ro­ma­naţi a apărut ca o soluţie la nevoile oamenilor de a consuma produse apicole de calitate, iar eu aveam în spate experienţa de familie acumulată în cei peste 30 de ani de apicultură“, spune Daniel Baciu, fonda­to­rul Beemag Miere de Romanaţi.

Brandul a apărut anul trecut, după ce anterior, familia a investit constant în utilaje necesare pentru extracţia mierii, maşini pentru transportul acestora, aparatură de îmbuteliat sau etichete. În prezent, com­pania deţine 300 de familii de albine. Produsele Beemag sunt comercializate în mediul online, prin intermediul târgurilor şi expoziţiilor la care participă, dar şi prin spaţiul special amenajat, deţinut în centrul oraşului Caracal. Iar preţurile produselor pornesc de la 20 lei şi pot ajunge până la 40 lei pentru un kilogram de miere, variind în funcţie de „sortimentul de miere, de raritatea acestuia şi de cantitatea obtinută“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO