Retail&Agrobusiness

Ursus Breweries numeşte două persoane noi în board: Iulia Andreşoiu şi Gabriela Creţu vor fi vicepreşedinţi pentru echipele de marketing şi vânzări

Ursus Breweries numeşte două persoane noi în board: Iulia Andreşoiu şi Gabriela Creţu vor fi vicepreşedinţi pentru echipele de marketing şi vânzări

Autor: Florentina Niţu

07.04.2021, 12:22 168

​ Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, a numit două persoane noi în board, în funcţii executive. Iulia Andreşoiu, cu o experienţă de peste 20 de ani în marketing şi în industria bunurilor de larg consum, este numită vicepreşedinte al echipei de marketing şi Gabriela Creţu, cu o experienţă de peste 20 de ani în marketing şi vânzări, este vicepreşedinte al echipei de vânzări.

„Mă bucur să mă alătur echipei Ursus Breweries şi să am ocazia de a lucra cu liderul pieţei de bere din România. Abia aştept să lucrez cu portofoliul complex de branduri, internaţionale, dar şi locale, însumând peste 700 de ani de tradiţie în România. Împreună cu echipa de marketing îmi doresc să accelerăm pe trendul ascendent al ultimilor ani, să continuăm să inovăm”, a declarat Iulia Andreşoiu.

Iulia Andreşoiu şi-a început cariera în cadrul Unilever, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa bunurilor de larg consum. Cea mai recentă funcţia a sa, înainte de a se alătura echipei Ursus Breweries, a fost acela de Marketing Director Regional pentru Intersnack în Europa Centrală şi de Est.

„Cred cu tărie în oamenii din echipa de vânzări şi nu pot decât să mă bucur că am ocazia să conduc o astfel de echipă, cu performanţe clare, dar şi cu ambiţii mari pentru viitor, de la care am ceva de învăţat zi de zi. Ştiu că împreună vom continua să câştigăm în piaţă şi să ne depăşim limitele, fiind în acelaşi timp un partener de încredere pentru clienţii noştri”,  a declarat Gabriela Creţu.     

Gabriela Creţu face parte din echipa Ursus Breweries de peste 23 de ani, având diverse funcţii în domeniile marketing şi vânzări.

AFACERI DE LA ZERO