Retail&Agrobusiness

Veşti bune pentru fermieri: România a primit a doua tranşă, de 3,9 mil euro pentru combaterea pestei porcine africane

Veşti bune pentru fermieri: România a primit a doua...

Autor: Departamentul Economic

09.01.2019, 12:37 97

Comisia Europeană a virat către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a doua tranşă, în valoare de 3,9 milioane de euro, pentru combaterea pestei porcine africane, informează ANSVSA.

Suma face parte din grant-ul în valoare de 34.278.750 de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii la acţiunile angajate de ţara noastră pentru combaterea bolii şi a fost virată în data 28 decembrie

Această plată a fost efectuată în condiţiile în care Decizia „SANTE/EM/AH/2018/ASF/RO”, de acordare a subvenţiei permite plata unui avans de până la 50% şi a plăţilor ulterioare.

Potrivit corespondenţei oficiale, Comisia Europenă va efectua următoare tranşă din avans atunci când situaţia bugetară o va permite.

Conform celor mai recente date, pesta porcină africană evoluează în 301 localităţi din 19 judeţe, cu un număr de 1.145 de focare (dintre care 19 în exploataţii comerciale) şi 558 de cazuri la mistreţi.

În total au fost eliminaţi 364.212 de porci afectaţi de boală. Până vineri, 28 decembrie, au fost stinse 12 focare în judeţul Satu Mare şi un focar în judeţul Dâmboviţa. De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea, în data de 14 august 2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO