• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8254
  • Leu / USD4.6322
Retail&Agrobusiness

VIDEO ZF Live. Anca Raiciu, directorul de marketing al Hofigal: România are cele mai multe plante medicinale şi aromatice din Europa, dar producătorii nu sunt susţinuţi

Autor: Roxana Rosu

21.09.2017, 00:00 753

„Tehnologic, să obţii o substanţă activă dintr-o plantă e mai complicat decât să o faci chimic.“

România are avantajul de a beneficia de prezenţa pe teritoriul ei a unui număr im­presionat de plante medicinale şi aromatice, dar acestea nu sunt promovate în rândul consumatorilor, iar producătorii locali de suplimente nutritive nu sunt susţinuţi de stat, fiind dificil să facă faţă concurenţei exercitate de importuri, spune Anca Raiciu, director de marketing, comercial, logistică şi distribuţie al companiei Hofigal din Bucureşti.

Firma Hofigal a fost înfiinţată în 1990, de inginerul chimist Ştefan Manea, fost director la Biofarm. Acesta a concesionat serele din zona Vitan-Bârzeşti şi a început să crească diferite tipuri de plante, inclusiv unele care nu erau în cultura tradiţională românească. În timp, lui i s-au alăturat colegi de la diferite institute de cercetare şi firma a ajuns în prezent la 435 de angajaţi, deţinând 35 de hectare de culturi ecologice în Bucureşti şi alte 400 de hectare în Teleorman.

Anul trecut, Hofigal a avut afaceri de 36 de milioane de lei, în creştere cu 23%, controlând circa 15% din piaţa suplimentelor nutritive. Compania are inclusiv o cultură de cânepă, în judeţul Teleorman, plantă de la care foloseşte seminţele. „România cultiva în trecut multă cânepă. Nu ştiu cine mai are cultură de cânepă acum, în afară de noi. Ştefan Manea a început cultura acum şapte ani şi a durat trei ani până am convins Ministerul Agriculturii că nu e planta aceea ştiută de toţi, halucinogenă, care dă dependenţă, ci altceva, cu efecte medicinale“, a mai spus Anca Raiciu.

Hofigal are în portofoliu 450 de produse, toate cu brevet, inclusiv pe zona de cos­me­tice, cele mai cerute fiind spirulina, pentru imunitate, revigorare, şi Redigest, un produs enzimatic cu cuticulă de pipotă de pui, care ajută la digestie.

Din punct de vedere legislativ, supli­mentele alimentare pe bază de plante se află sub supravegherea Ministerului Agriculturii, iar cele pe bază de minerale, vitamine, la Ministerul Sănătăţii, în prezent fiind în dezbatere o lege a suplimentelor, care să stabilească şi în subordinea cărui minister să fie organul de control.

„Pentru a pune pe piaţă un medicament alopat e nevoie de un dosar complex, de studii clinice, dar la suplimente nu e nevoie de studii clinice, ci doar de literatură de specialitate, studii de caz eventual, pe 20-30 de pacienţi, şi să dovedeşti că planta chiar face ce spunem. Tehnologic, pentru a obţine o substanţă activă dintr-o plantă e mai complicat decât să o faci chimic. Tot lotul de plante trebuie să aibă aceleaşi caracteristici“, a spus Anca Raiciu la ZF Live.

Producătorul român are în portofoliu şi o serie de suplimente din plante cu adaos de vitamina C sau seleniu, dar ele sunt notificate tot la Agricultură, conform legislaţiei actuale.

„E o luptă între Ministerul Agriculturii şi cel al Sănătăţii, se dezbate acum legea suplimentelor alimentare”, a precizat Anca Rai­ciu, care este şi membră a comitetului  teh­nic pe acest domeniu din cadrul Mi­nisterului Agriculturii.

Pentru a extinde canalele de distribuţie, Hofigal a relansat recent siteul de vânzări online, segment care are încă o pondere mică în cifra de afaceri, undeva la 5%. Pe de altă parte, vânzările online au crescut cu peste 30% din 2012 până astăzi, compania mizând pe dezvoltarea acestui canal în următorii ani.

Din punct de vedere medical, suplimentele nu au efecte adverse, dar Anca Raiciu subliniază că atunci când o persoană este deja sub un tratament alopat ea ar trebui să se consulte cu medicul pentru completarea schemei cu suplimente alimentare.

În afară de producţia de suplimente, compania a deschis în 2003 Centrul de Terapie Naturala "Alexandra" in orasul Breaza/Prahova, iar în 2006 centrul medical "Hofimed” in Bucureşti.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.6322
Diferență: -0,8625
Ieri: 4.6725
Azi: 5.8254
Diferență: -0,1217
Ieri: 5.8325
Azi: 4.7915
Diferență: -0,2768
Ieri: 4.8048