Retail&Agrobusiness

VIDEO ZF Live. Gemma Webb, CEO al British American Tobacco: Avem afaceri de peste 1,7 mld. euro. În ultimii trei ani ne-am dublat numărul de angajaţi şi am ajuns la 2.500

Autor: Bianca Dorobanţu

10.02.2017, 00:05 1108

România reprezintă a doua cea mai bună piaţă din Europa după Germania pentru afacerile British American Tobacco (BAT), unul dintre cei mai mari producători de ţigarete din lume, cu vânzări de peste 1,7 mld. euro şi un profit de peste 120 mil. euro realizat în 2015.

„Îmi place să fac business în România. Fiecare industrie are propriile ei particularităţi, dar până la urmă la finalul zilei în orice industrie trebuie să produci, să cumperi şi să vinzi, să le dai consumatorilor ce îşi doresc şi să ai succes“, a spus Gemma Webb, CEO al British American Tobacco, invitată la ZF Live. Ea se află în România de şase ani şi înainte să lucreze în industria tutunului a mai lucrat în industria chimică.

Compania britanică produce ţigarete precum Kent, Dunhill, Vogue, Lucky Strike sau Rothmans, brandul Kent fiind cel mai vândut de pe piaţă, preferat de unu din doi fumători.

În România, rata incidenţei în ce priveşte fumatul este de 34%, fiind una dintre ţările în care se fumează cel mai mult. În Germania se fumează mai puţin decât în România.

British American Tobacco este prezent pe plan local  cu trei entităţi: o fabrică la Ploieşti, un centru de servicii şi o divizie de vânzări. Decizia de a veni în România în urmă cu 22 de ani a fost foarte bună pentru companie, a mai spus Gemma Webb.  „În total în cele trei entităţi avem 2.500 de angajaţi, iar în ultimii ani ne-am dublat numărul de angajaţi.“

Jumătate din ţigaretele produse la Ploieşti sunt exportate în Marea Britanie, Brazilia, Japonia sau Italia. La export merg branduri consacrate precum Kent, Pall Mall, Dunhill, dar şi altele care nu se comercializează în România. Fabrica de la Ploieşti este una dintre cele mai productive din Europa, care ajută compania să fie unul dintre cei mai mari exportatori la nivel global. Britanicii investesc în traininguri de leadership, vânzări, negociere, dezvoltare pentru toţi angajaţii, care sunt plătiţi cu salarii peste cele din industria FMCG (fast moving consumer goods), a mai spus executivul BAT.

În România este situat centrul de suport IT al British American Tobacco, fiind responsabil pentru toată regiunea Europei. „Românii sunt geniali la inginerie şi IT, ştiu multe limbi străine. România este un loc ideal pentru a investi în fabrici.“ Una dintre problemele cu care se confruntă compania este contrabanda cu ţigarete, piaţa neagră fiind foarte greu de controlat. De pildă, un container cu ţigarete produse în China şi vândut pe piaţa neagră aduce un profit de 1 milion de euro, a mai spus Gemma Webb. „Nu ştii ce se află în ţigaretele produse pe piaţa neagră în China, calitatea nu este importantă, contrabandiştilor nu le pasă ce vând, cui vând şi ce rău produc, contează să facă bani.“

Compania britanică este unul dintre cei mai mari contribuitori la bugetul de stat, în ultimii zece ani contribuţiile fiind în valoare de 12,5 mld. euro, a mai menţionat ea.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO