Retail&Agrobusiness

Vinarte investeşte 1,25 milioane euro în modernizarea celor două crame din Oltenia

Tim Brockmann, proprietar al Domaine Vinarte: În Bucureşti se vede o energie tânără, o generaţie dornică să îmbrăţişeze o lume mai globală

Tim Brockmann, proprietar al Domaine Vinarte: În Bucureşti se vede o energie tânără, o generaţie dornică să îmbrăţişeze o lume mai globală

Autor: Mircea Nica

05.04.2019, 00:05 859

Compania a înregistrat afaceri de 10,5 milioane de lei (2,2 mil. euro) în 2018 şi estimează o creştere de 15% a cifrei de afaceri pentru 2019.

Domaine Vinarte, înfiinţată în anul 2016 prin preluarea patrimoniului Vinarte, are în plan modernizarea celor două crame din Oltenia, Bolovanu Sâmbureşti şi Stârmina. Cea mai mare parte a investiţiei va fi direcţionată către crama din Stârmina, aproximativ 1 milion de euro, pentru construcţia a 25 de camere cu 50 de locuri de cazare. Crama Stârmina va avea şi un restaurant în regim propriu cu produse dunărene şi va fi integrată în circuitul agroturistic, a spus pentru ZF Tim Brockmann, proprietar al Domaine Vinarte.

 „Crama Bolovanu Sâmbureşti va fi tip boutique şi va avea maxim 10 camere . Investiţia în modernizarea acestei crame va fi între 200.000 şi 250.000 de euro, iar pentru modernizarea cramei din Stârmina vom investi aproximativ 1 milion de euro“, a spus Tim Brockmann.

Astfel, Bolovanu Sâmbureşti se va transforma într-o cramă de tip boutique cu o capacitate de maxim 10 camere. Acestea vor fi disponibile doar pentru clienţi premium, iar circuitul va fi închis pentru evenimente private. Potenţialul pe care Vinarte îl prognozează este de 300 de vizitatori pe lună la crama Stârmina care este accesibilă pentru oricine, iar la evenimentele privind degustări ale vinurilor, crama poate primi 100 de vizitatori simultan.

 „Este interesant că România începe să se schimbe complet. Sincer să fiu mi-am petrecut majoritatea timpului când veneam în România doar în Bucureşti şi la podgorie, dar în Bucureşti se vede o energie tânără, o generaţie dornică să îmbrăţişeze o lume mai globală,“ a spus Tim Brockmann. 

În 2018 Vinarte a raportat o cifră de afaceri de 10,5 milioane de lei, în creştere cu 10% faţă de 2017, iar pentru anul 2019 îşi propune o creştere a cifrei de afaceri de 15%, bazată pe diversificarea produselor din protofoliu.

„Am văzut că piaţa are potential de creştere şi estimăm o creştere între 10% şi 15% anual“.

Creşterea cifrei de afaceri înregistrată anul trecut de companie este datorată preluării Vinarte de către noul management în anul 2016 şi a noilor strategii de poziţionare a produselor pe piaţă. Procesul a implicat un rebranding, o nouă echipă de vânzări şi o nouă politică de preţuri, precum şi extinderea pe noi pieţe externe. Principalele game pe care se vor concentra reprezentanţii Vinarte sunt cele premium şi super premium.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO