Retail&Agrobusiness

ZF LIVE. Cătălin Păduraru, critic de vin: Piaţa românească arată extraordinar, este singura din zonă care este deschisă vinurilor din toată lumea

Autor: Roana Rotaru

07.06.2016, 00:00 335

Timp de patru zile, la Focşani a avut loc Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB) în care şapte comisii formate din câte cinci oameni au degustat peste 1.500 de vinuri înscrise la concurs, din mai multe colţuri ale lumii, pentru a le desemna pe cele mai bune.

„Toate vinurile au fost evaluate în orb ca să nu existe niciun soi de subiectivism în apreciere.(...) Sistemul presupune o evaluare foarte matematică pe fiecare secvenţă de analiză: pe văz, pe miros, pe gust. Toate lucrurile acestea se notează într-un soft pe care noi l-am inventat, singurul din lume, pe tabletă, ei jurizează, notele pleacă într-un server, se face o eliminare a notelor extreme  în caz că cineva încearcă să favorizeze. Vinurile se notează cu până la 100 de puncte“, a spus Cătălin Păduraru, antreprenor şi critic de vin.

În timpul concursului organizatorii iau probe de analize din fiecare vin, analize pe care le refac după 6 luni asupra vinului de pe piaţă pentru ca publicul să fie ferit de eventuale fraude comise de oportunişti. Din toate vinurile înscrise în concurs doar în jur de 30% pot primi premii.

„Există o practică mai veche în care trimiţi un vin mai bun în concurs, iei medalia şi o pui dupăia pe un vin banal pe care îl arunci în piaţă”, a explicat Cătălin Păduraru, specificând metoda lor de verificare şi protecţie.

Înainte de a-şi descoperi pasiunea pentru vinuri, Cătălin Păduraru s-a afirmat ca actor român de film, dar a hotărât să se reorienteze spre alt domeniu după ce a sesizat că meseria de actor nu îi oferă suficientă siguranţă financiară. Astfel, a ajuns printre primii distribuitori de vinuri din Bucureşti.

„Am intrat în acest domeniu de frică. La începutul anilor 90, terminând Academia de Teatru şi Actorie, frica m-a îndemnat să fiu pragmatic. Din grija zilei de mâine, am început să vând vinuri şi  am ajuns prima firma de distribuţie din Bucureşti(...) Ulterior am făcut toate cursurile posibile  şi totul a  devenit o foarte mare plăcere”.

„Piaţa românească arată extraordinar, este singura din zona care este deschisă tuturor vinurilor din toată lumea. Noi ar trebui să ne privim cu mai multă atenţie dar acest lucru nu se poate fără ca noi să comunicăm ne auto educăm, fără să educăm piaţa, în aşa fel încât în momentul în care  să fim invadaţi de oferta străină, publicul nostru sa aibă criterii valabile de judecată”, a spus el .

Cătălin Păduraru consideră că problema acestui domeniu rămâne în continuare faptul că publicul este neiniţiat în a alege un vin bun, iar comunicare şi marketingul practicat de producători ar îmbunătăţit.

 „Până la export ar trebui să avem aici lucrurile bine la punct, însă până atunci piaţa va devine penetrabilă pentru marile corporaţii care vor pune ochii pe această piaţa şi o vor ordona ele aşa cum cred ele de cuviinţă. Mă refer la importuri , la distribuise şi la anumite crame. În vin, pentru că este un produs cu multă valoare adăugată informaţia este emoţia este foarte necesară”, a conchis el.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO