Companii

Reţeaua de benzinării OMV lucra cu procesatorul european a cărui breşă de securitate i-ar putea afecta pe posesorii de carduri

Reţeaua de benzinării OMV lucra cu procesatorul european a cărui breşă de securitate i-ar putea afecta pe posesorii de carduri

Autor: Roxana Petrescu

14.12.2011, 17:55 1869

"Circa jumătate din totalul plăţilor efectuate în cadrul OMV sunt plăţi non-cash. Securitatea este cea mai mare prioritate şi, prin urmare, avem un sistem de securitate complex pentru tranzacţiile pe bază de card, sistem bazat pe standarde internaţionale. Datele de card de credit ale clientilor noştri nu sunt stocate, în niciun moment, în sistemele interne ale OMV. Toate datele sunt transferate băncii relevante în forma criptată. Experţii externi au început imediat verificarea sistemelor noastre. Până acum nu au fost evidenţiate probleme în securitatea sistemului. OMV face tot posibilul să sprijine rezolvarea acestei situaţii", au declarat reprezentanţii grupului petrolier austriac.

Visa Europe a fost informată de probabilitatea unei breşe de securitate în baza de date a unui procesator din Europa.

Practic, un client când se duce într-o benzinărie OMV şi plăteşte cu cardul, datele tranzacţiei sunt preluate şi procesate fie de bancă, fie de procesator, compania neavând acces la informaţii privind contul din care se face tranzacţie sau la alte informaţii. Reprezentanţii Visa Europe nu au precizat numele procesatorului în a cărui bază de date a intervenit breşa de securitate.

AFACERI DE LA ZERO