♦ Faţă de 2024, anul trecut Synevo România a avut un avans de 11% ♦ Sunt 236 de centre de recoltare sub sigla Synevo la nivel naţional.
Reţeaua de laboratoare medicale şi centre de recoltare Synevo, parte a grupului suedez Medicover, a generat un business de 582 mil. lei în 2025, în creştere cu 11% faţă de anul anterior, din datele transmise de companie. Cele mai mari provocări pentru companie rămân dezvoltarea testării avansate pentru boli grave, resursa umană specializată şi accesul la servicii medicale.
„Prima provocare este dezvoltarea zonei de teste avansate, în special în arii în care diagnosticul de laborator are impact direct asupra deciziilor terapeutice. Vorbim despre oncologie, genetică, boli cronice sau afecţiuni rare, unde pacienţii şi medicii au nevoie de investigaţii la standarde comparabile cu cele din pieţele vest-europene. Direcţia este să aducem aceste capabilităţi cât mai aproape de pacienţii din România, astfel încât accesul la un diagnostic complex să nu depindă de trimiterea probelor în afara ţării“, a transmis Adrian Tudoscă, directorul general al Synevo România, pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie.