Companii

Retrospectivă 2019. Topul celor mai importante evenimente din comerţul alimentar: consumul şi-a continuat galopul, iar retailerii străini au deschis magazine pe bandă rulantă

Deşi specialiştii vorbeau de o încetinire a ritmului, românii au continuat să aibă apetit de consum.

Deşi specialiştii vorbeau de o încetinire a ritmului, românii au continuat să aibă apetit de consum.

Autor: Cristina Roşca

24.12.2019, 00:03 529

Comerţul alimentar – o piaţă de 20 mld. euro anual – a fost în 2019 scena unor tranzacţii între jucători locali şi străini. Tot în acest an reţelele străine au continuat să îşi consolideze poziţia prin deschideri de la zero a câtorva sute de magazine. Spre deosebire de anii anteriori, nu a avut loc nicio schimbare la nivel de top management, aşa că executivii puşi deja în funcţie au continuat proiectele începute deja, fără schimbări majore de strategie. 

 

Consumul îşi continuă trendul ascendent

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul – cel mai important indicator pentru consumul privat – a crescut în primele zece luni din acest an (comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018) cu peste 7%, astfel că a continuat trendul puternic ascendent început acum circa patru ani. Astfel, deşi specialiştii vorbeau de o încetinire a ritmului, românii au continuat să aibă apetit de consum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO