♦ Intrarea în Schengen aerian şi maritim de la finalul lui martie a reprezentat un punct cheie pentru sectorul de transporturi ♦ În transportul feroviar, s-a aprobat înfiinţarea unei noi companii de transport marfă ♦ Aeroporturile şi curierii au continuat investiţiile.
Transporturile reprezintă singurul sector din economie, în afară de IT, care are o balanţă pe excedent, un plus de 3,6 mld. euro doar în primele nouă luni din acest an şi circa 6 mld. euro anul trecut, această ramură fiind de altfel şi cel mai mare contribuitor la balanţa pozitivă a serviciilor, arată datele de la BNR. Practic, anul trecut, ramura de transporturi a contribuit cu aproape jumătate la excedentul balanţei serviciilor, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor publice.
Intrarea în Schengen aerian şi maritim de la finalul lunii martie a reprezentat un element important pentru cele două sectoare. Traficul aerian a continuat să crească şi a ajuns la 22,1 milioane de pasageri în ianuarie-octombrie anul acesta, în creştere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut. Mai mult, aeroporturile au investit în modernizare şi extindere, fiind în derulare proiecte de 670 mil. euro anul acesta.
În transportul feroviar a fost aprobată înfiinţarea companiei Carpatica Feroviar.
Planul prevede ca noua companie de transport feroviar de mărfuri să preia o parte din activele CFR Marfă, de la vagoane, la locomotive dar şi din angajaţi. CFR Marfă, cu afaceri de 778 mil. lei şi 3.200 de angajaţi, va fi lichidată după ce se încheie concordatul preventiv anul viitor.