Companii

Rolast negociaza un contract cu Dunlop

29.11.2002, 00:00 62

Fabricantul de produse din cauciuc si mase plastice Rolast Pitesti negociaza un contract de colaborare cu compania britanica Fenner Dunlop, unul din cei mai mari producatori de acelasi profil din lume.
Posibila colaborare va viza fabricarea benzilor de transport din cauciuc (folosite de exemplu in industria miniera), domeniu in care Fenner Dunlop este lider mondial, prin folosirea capacitatilor de productie de la Pitesti.
Surse apropiate negocierilor au declarat ca punctele cheie in negocieri sunt cele privind calitatea ceruta de Dunlop si preturile la care ar urma sa se faca livrarile. Valoarea contractului ar putea ajunge la 10 milioane de dolari anual.
Alte negocieri in care este implicata compania, vizeaza un contract in valoare de 1,8 milioane de dolari cu un  furnizor al producatorului auto francez Peugeot, CF Goma, caruia ar urma sa-i furnizeze repere presate din cauciuc.
Rolast, care in 2001 a avut vanzari de 25 mil. $, este detinuta de trei fonduri de investitii, Romanian Investment Fund (RIF), Romanian Investment Company (RIC) si Romanian Amercian Enterprise Fund (RAEF), care controleaza impreuna 85% din actiunile companiei.
Investitia RIF si RAEF in Rolast a ajuns la maturitate si cele doua fonduri trebuie sa caute un investitor strategic pentru a vinde compania pana la sfarsitul anului viitor. In piata au circulat zvonuri ca unul din principalii clienti ai Rolast, compania americana din industria cauciucului sintetic - Hultec, este la un pas de a prelua societatea, insa negocierile nu s-au finalizat datorita faptului ca cele doua parti nu au cazut de acord asupra pretului.
Rolast este cel mai mare producator din Romania de repere din cauciuc si printre putinii din estul Europei care nu este inca sub controlul unuia din liderii mondiali in domeniu.
Rolast exporta aproximativ 50% din productia realizata in tarile din Uniunea Europeana, iar principalii clienti ai Rolast Pitesti  pe piata interna sunt Sidex, CFR, si Automobile Dacia.
Actiunile Rolast se tranzactioneaza la Categoria I a Bursei de Valori la preturi care fluctueaza in jurul valorii de 1.000 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a companiei este de peste 9 milioane de lei. Capitalizarea bursiera a Rolast, la este de aproape 10 milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO