În 2012, aproape o turbină din 10 montate la nivel european era ridicată în România, acesta fiind anul de glorie al unei industrii care a reuşit să atragă investiţii de circa 4,5 miliarde de euro. În 2015 însă, România a ajuns în categoria „junk“ a industriei eoliene, numai 0,2% din toate montările de turbine fiind realizate pe plan local. Anul acesta este ultimul în care se mai pot face investiţii astfel încât proiectele să intre în schema de sprijin, dar după ultimele modificări legislative este puţin probabil să mai stea cineva la coadă pentru a prinde un loc în acest domeniu.
„Circa 12.800 MW (echivalentul sistemului funcţional de producţie de energie din România - n.red.) de proiecte eoliene au fost conectate la reţelele din UE în 2015, în creştere cu 6,3% faţă de nivelul din 2014. Din această capacitate, 9.766 MW au fost instalaţi onshore (pe uscat - n. red.) şi 3.034 offshore. Investiţiile realizate în proiectele eoliene au depăşit ca şi capacitate orice altă formă de producţie de energie. Circa 44,2% din tot ceea ce s-a pus în funcţiune anul trecut în materie de producţie de energie a venit din zona de proiecte eoliene“, se arată în cel mai recent raport realizat de Asociaţia Europeană a Energiei Eoliene (EWEA).