România are 8,4 milioane de hectare de teren arabil şi o infrastructură de irigaţii construită pe 3,1 milioane de hectare. Pe hârtie, suntem printre cel mai bine pregătiţi din Uniunea Europeană, fiind depăşiţi doar de Italia şi Spania. În realitate însă, mare parte din această reţea este nefolosită. Dacă Spania, Italia şi Franţa îşi irigă aproape tot ce se poate şi folosesc între 60% şi 99% din capacitate, România ajunge abia la 16%, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor de la FAO, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite. Practic, avem infrastructura, dar apa nu ajunge în câmp.
„Agricultura se face cu seminţe, apă, date, îngrăşăminte şi bani“, a spus Monalisa Ungureanu, CEO al Agrii România, cu afaceri de peste 1 miliard de lei din producţia şi distribuţia de îngrăşăminte. Astfel, România trebuie să se adapteze vremurilor.
Infrastructura de irigaţii s-a construit în perioada comunistă, când sistemele erau gândite la scară foarte mare şi bazate pe consum ridicat de energie. Acum, reţeaua este extinsă, dar nefuncţională sau ineficientă. În schimb, ţările din sudul Europei au investit în sisteme moderne, compacte şi aproape complet utilizabile.
Spania, Italia, Franţa şi Portugalia au irigaţii gravitaţionale ori cu consum energetic redus şi pierderi mici de apă. În România, situaţia este aproape opusă. Majoritatea sistemelor necesită pompare masivă, ceea ce duce la costuri ridicate cu energia. Canalele mai au, de asemenea, pierderi mari pe traseu, iar staţiile de pompare nu sunt modernizate. De exemplu, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) spuneau în 2024 că infrastructura de irigaţii este învechită şi are „randamente scăzute“ şi abia la finalul lui 2027, după ce se vor cheltui 1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea sa, randamentul ar putea ajunge la 75%.
