♦ ZF a identificat 10 astfel de proiecte noi care au fost lansate în ultimul an, însă pe lângă acestea mai sunt şi altele, plus o serie de extinderi ale unor operaţiuni deja existente ♦ Bucureştiul atrage cele mai multe investiţii, urmat fiind de Cluj-Napoca şi Timişoara ♦ Forţa de muncă bine pregătită reprezintă principalul argument folosit de companiile care aleg să vină în pe plan local cu astfel de centre.
România s-a conturat în ultimii ani drept un hub pentru centrele de tehnologie şi IT, dar şi pentru cele de servicii ori de cercetare ale unor grupuri gigant din toată lumea, active în domenii diverse – de la retail la producţie şi de la energie la IT.
Doar în ultimul an, ZF a identificat zece astfel de proiecte noi care au fost lansate. Pe lângă acestea însă, mai sunt şi altele, plus o serie de extinderi ale unor operaţiuni deja existente.
De ce aleg companii precum Müller (retail de tip drogherie), Zalando (modă online), engie (energie) sau Kärcher (producţie de electrocasnice) să investească în România?