Companii

România de weekend

România de weekend

Autor: Cristina Roşca

14.06.2022, 00:01 408

♦ Nu de puţine ori, concediile lungi, clasice – fie vacanţa de vară destinată litoralului, fie cea de iarnă conturată pentru schi – sunt gândite pentru a fi petrecute peste hotare. Sigur, există şi excepţii, dar, de regulă, Grecia cu miile ei de insule, sudul Franţei, Italia, Malta ori Spania sunt primele opţiuni pentru mulţi călători care merg în căutarea soarelui torid şi a plajelor cu nisip fin şi apă cristalină. Iarna este momentul Austriei, al Alpilor francezi sau al Dolomiţilor italieni. Tocmai de aceea, România ajunge să fie, de multe ori, destinaţie de weekend. Nu că ar fi ceva greşit aici, dat fiind că sunt atât de multe posibilităţi pentru a petrece sfârşitul de săptămână pe plaiuri mioritice. Acum că destinaţia am stabilit-o, venim şi cu inspiraţia – am pregătit zece itinerare de weekend (uneori prelungit) în România care o să vă facă poftă şi mai mare de călătorii. 

 

Itinerarul 1 – Dobrogea cea colorată

Vineri: Cheile Dobrogei (zona Târguşor-Cheia), Cetatea Enisala (preferabil la apus)

 Sâmbătă: plaja şi cetatea de la Capul Doloşman, Jurilovca

 Duminică: Sarichioi (duminică de dimineaţă la biserică), Lacurile Sinoe - Gura Periboina, Goloviţa şi Razim.

 

Itinerarul 2 – Incursiune în secuime, judeţul Harghita

 Vineri: Miercurea Ciuc (Cetatea Miko, Biserica Milenară, Mănăstirea Franciscană din Şumuleul Mic)

 Sâmbătă: Băile Tuşnad, Observatorul de Urşi de lângă Lacul Sf. Ana

 Duminică: Lacul Sf. Ana.

 

Itinerarul 3 – Weekend regal

 Vineri: Castelul Peleş

 Sâmbătă: Castelul Kálnoky de la Micloşoara, Castelul Sükösd-Bethlen de la Racoş, coloanele de bazalt de la Racoş, lacul Racoş, Cetatea Rupea.

„Contele Kalnoky a recondiţionat castelul de la Micloşoara, o minune arhitecturală care a fost readusă la viaţă. În apropiere, turiştii pot înnopta într-una din casele devenite unităţi de cazare, e vorba de locuinţe vechi de 200 de ani recondiţionate la standarde actuale, dar care păstrează farmecul vremurilor demult apuse. Să nu mai vorbim că avem şansa să întâlnim un conte adevărat“, spune Cosmin Cismaş, business development manager în cadrul agenţiei de turism Destine Holidays.

 Duminică: Cetatea Feldioara, Castelul Cantacuzino.

 

Itinerarul 4 – Pe drumul vinului

 Vineri: Vizită la Casa Timiş

„Domeniul Casa Timiş se întinde pe o suprafaţă de 140 de hectare. În centrul său se află conacul în stil neoromânesc, restaurat şi transformat într-un boutic-hotel. Acestuia i se alătură două restaurante - unul cu bucătărie românească gourmet şi celălalt cu bucătărie mediteraneană la standarde de fine dining. Barul englezesc 1925 şi terasa unde ingredientele din ferma proprie explorate artistic şi sănătos, sunt şi ele parte din acest univers. Poveste în poveste, resortul Casa Timiş oferă 14 bungalouri de lux, cuibărite pe coamele blânde ale dealurilor de pe domeniu, un întreg univers de rafinament şi răsfăţ“, spun reprezentanţii Casei Timiş.

 Sâmbătă: vizită la cramele din Dealu Mare

 Duminică: pe Drumul Vinului – Conacul Bellu din Urlaţi, Mănăstirea Jercălăi, Conacul Pană Filipescu din Filipeşti.

 

Itinerarul 5 – Ţinutul Buzăului, devenit Geoparc internaţional UNESCO

 Vineri: Biserica dintr-o Piatră – Năeni, Tabăra de Sculptură de la Măgura, Schitul Cetăţuia

 Sâmbătă: Vulcanii Noroioşi – Pâclele Mari şi Mici; Crama Lacerta

 Duminică: Lacul Siriu, Cascada Caşoca.

 

Itinerarul 6 – pe urmele istoriei, în Oltenia

 Vineri: cină şi vizită sau cazare la Conacul lui Maldăr

 Sâmbătă: Culele de la Măldăreşti, drumeţie pe deal la Măldăreşti

► Duminică: Schitul Iezer, Schitul Pahomie, Schitul Pătrunsa, Parcul Naţional Buila – Vânturariţa.

 

Itinerarul 7 – relaxare pe litoral

 Vineri: plajă în Olimp-Neptun

 Sâmbătă: relaxare şi activităţi la MOUSSAY Olimp Beach Club

 Duminică: plimbare pe faleză şi în marină la Mangalia.

„Pentru noi, este o certitudine că în viitorul apropiat riviera sud va deveni principala destinaţie turistică a României, şi nu doar în sezonul estival. În ceea ce priveste partea de facilităţi, la jumătatea acestei luni vom lansa MOUSSAY Olimp Beach Club, un proiect de peste 5.000 de metri pătraţi de plajă, bar, zone special amenajate de beach lounge şi workation, şezlonguri, restaurant, zonă pentru iubitorii de petang, zonă de SUP-uri şi activităţi nautice, zonă de volei. Clubul se va adresa iniţial publicului larg, urmând ca ulterior prioritate să aibă proprietarii şi turiştii din proiectele dezvoltate de CERTION“, spune Cătălin Scripcaru, CEO al CERTION, companie care dezvoltă proiecte de tip reşedinţe de marcă operate în regim hotelier în sudul litoralului. E vorba de VOGH Olimp, Galileo Olimp Resort & Residences şi Pharos Olimp. Primele două se află deja în construcţie, iar cel de-al treilea este în faza de concept. Lor li se alătură şi Lago Solantis din Neptun.

 

Itinerarul 8 – Meteora de România

 Sâmbătă: Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, Mănăstirea Nămăeşti, Schitul Dragoslavele, opţional – Barajul Râuşor

 Duminică: Lacul Vidraru, Cetatea Poenari, Mănăstirea Corbii de Piatră.

 

Itinerarul 9 – dincolo de drumul bătătorit de la Bran

 Vineri: satul Măgura

 Sâmbătă: drumeţii Măgura-Peştera, vizită în satul Peştera

 Duminica: Şirnea şi/sau Şimon.

 

Itinerarul 10 – în inima ţării, în Transilvania

 Vineri: Cincşor, Biserica Cisterciană de la Cârţa

 Sâmbătă: Biertan, Alma Vii

 Duminică: Copşa Mare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO