♦ România este un caz unic la nivel european prin lipsa totală de investiţii în domeniul gazelor, abandonul acestei industrii fiind greu de înţeles în contextul vastelor resurse existente pe uscat sau în Marea Neagră ♦ Doar exploatând gazul intern, fără nicio altă sursă externă, România trebuia să fie în acest moment independentă de importurile de la ruşi şi sprijin pentru vecinii săi lipsiţi de resurse ♦ În schimb, România a privit paralizată politic cum pierde 20% din producţia de gaze în timp ce alte state, mult mai sărace în resurse, au devenit huburi europene. Polonia şi Ungaria sunt două astfel de exemple.
Venirea acestei ierni, posibil cea mai complicată din istorie din cauza conflictului cu Ucraina, scoate în evidenţă politicile pe care fiecare stat le-a avut în ultimii ani în zona de resurse.
România are la nivelul UE o poziţie de invidiat, fiind al doilea cel mai mare producător de gaze al blocului, producţia internă acoperindu-i 70% din consum, potrivit datelor de anul trecut. Dar în ultimii zece ani, România nu a făcut nimic pentru a-şi consolida acest avantaj unic, ci doar a văzut cum pierde 20% din producţie. Gazul din Marea Neagră a fost blocat timp de cinci ani, rezervele imense de pe uscat, cum este zăcământul de la Caragele (Buzău), sunt neclintite, România a rămas captivă aceluiaşi furnizor extern de gaze, Rusia. De zece ani, capacitatea de înmagazinare subterană a gazelor este neschimbată. România este un caz unic de abandon la nivel european. Cum au procedat alte state, unele dintre ele lipsite complet de avantajul resurselor interne?
