Companii

Românii încep să prindă gustul vacanţelor pe vase de croazieră după ce preţurile au scăzut: 7.000 de cereri

Autor: Andreea Neferu

30.04.2011, 12:14 613

"Investim şi de altfel toţi concurenţii noştri investesc pepiaţa românească. Turismul este unul dintre sectoarele cu cel maimare potenţial de creştere în România, chiar şi pe timp de criză,iar în 2011 estimăm că va creşte cu circa 8-9%", spune GiovanniPonticelli, reprezentantul pentru România al MSC Cruises, unadintre cele mai mari cinci companii din lume care organizeazăcroaziere.

Dacă se ia în calcul un preţ mediu al unei croaziere de 600-700de euro (fără transportul din România la portul de îmbarcare) arrezulta că românii au cheltuit anul trecut peste 4 mil. euro pentruastfel de vacanţe, potrivit unui calcul al ZF.

Ce croaziere preferă românii

Giovanni Ponticelli mai spune că românii preferă croaziereleorganizate în Marea Mediterană, în con diţiile în care nu estenevoie de viză, iar costurile cu transportul din România până laportul de îmbarcare sunt mai reduse.

Raportul între numărul de pasageri şi numărul de angajaţi esteaproape de 2 la 1 pe vasele de croazieră. MSC Splendida spreexemplu, unul dintre cele 11 vase de croazieră din flota MSC, are ocapacitate de circa 3.200 de turişti şi un personal format dincirca 1.300 de persoane "Am mai fost şi în alte croaziere peDunăre, însă aceasta este prima pe mare în care mergem, după cecopiii noştri, care au mers într-o croazieră în luna lor de miere,ne-au recomandat să încercăm şi o astfel de experienţă", spuneGeta, o româncă stabilită de zece ani în Germania. Deocamdată înRomânia croazierele nu reprezintă una dintre principaleledestinaţii de vacanţă ale turiştilor români, dar în ultimii ani auînceput să aibă mai multă priză şi în rândul acestora.

Pede altă parte, majoritatea turiştilor MSC vin din ţări precumItalia, Germania, Spa nia sau Franţa. "Americanii preferă vaseleamericane", arată Ponticelli.

Unu din şapte români ar vrea să meargă pe un vas decroazieră

Unstudiu realizat în 2010 de agenţia de turism Aerotravel LufthansaCity Center, cu o marjă de eroare de plus/-5%, a relevat faptul că81% dintre români nu au fost într-o croazieră, 73% vor să meargă şi98% dintre cei care au avut o asemenea experienţă vor să orepete.

Croazierele încep treptat să nu mai fie numai apanajulmilionarilor sau al pensionarilor "avuţi", după ce criza i-a forţatpe operatorii de croaziere să mai taie din preţuri, astfel încât sănu-şi piardă clienţii şi, mai mult, să atragă o serie de alţipotenţiali turişti.

Spre exemplu, un sejur de 7 zile în luna mai pe MSC Splendida,considerat al optulea cel mai luxos vas de croazieră din lume,începe de la 499 euro de persoană, într-o cabină interioară, şiajunge la aproape 800 de euro de persoană, într-o cabină exterioarăcu balcon.

Preţul nu include însă transferul din România până la portul deîmbarcare, astfel că se mai adaugă alte câteva sute de euro, înfuncţie de mijlocul de transport ales.

Înprezent, cele mai mari companii de croazieră din lume sunt CarnivalCorporation, Royal Caribbean Cruises, Star Cruises, MSC şi LouisCruise Lines.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO