O familie formată din doi adulţi şi un copil care alege o vacanţă all inclusive de 5-6 nopţi în Bulgaria plăteşte, în medie, între 1.100 şi 1.300 de euro, potrivit datelor Travel Planner. Platforma estimează însă că românii îşi scurtează vacanţele şi devin tot mai atenţi la preţ, în contextul incertitudinilor economice.
Durata medie a unui sejur în Bulgaria a scăzut în acest an la 5,2 nopţi, faţă de 5,8 nopţi în anii anteriori, iar odată cu apariţia ofertelor last minute este posibil ca media să coboare la doar 4-5 nopţi.
Datele Travel Planner arată că în plin sezon (iunie-iulie), un sejur all inclusive de cinci nopţi porneşte de la aproximativ 350 de euro pentru două persoane. În cazul unei familii cu un copil sub 12 ani, costul rămâne acelaşi, deoarece majoritatea hotelurilor nu percep taxe pentru copiii din această categorie de vârstă.
Românii rămân cea mai numeroasă categorie de turişti străini din Bulgaria. Potrivit Institutului Naţional de Statistică din Bulgaria, între mai şi octombrie anul trecut, aproximativ 2,5 milioane de turişti din Uniunea Europeană au vizitat ţara vecină, iar românii au reprezentat 31% din total, înaintea turiştilor din Germania, Polonia, Grecia, Cehia şi, din acest an, Ucraina.
Cele mai căutate staţiuni de către turiştii români sunt Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach şi Constantin şi Elena, iar în ultimii ani Sveti Vlas a câştigat teren datorită investiţiilor în hoteluri noi şi servicii premium.
„Furnizorii noştri vorbesc despre o diminuare anul acesta de până la 30% a numărului de turişti români. Oamenii se gândesc mai mult înainte să cumpere o vacanţă din cauza lipsei de predictibilitate”, spune Sebastian Constantinescu, fondator şi CEO al Travel Planner.
Potrivit acestuia, ceea ce determină în prezent decizia de cumpărare sunt reducerile consistente.
„Ceea ce funcţionează acum sunt ofertele foarte puternice, cu reduceri de 35%, 40% sau chiar 45%. Când apar astfel de oferte, oamenii cumpără imediat, deci este o chestiune de bani”, spune el.
Potrivit Travel Planner, deşi tarifele hotelurilor au crescut cu aproximativ 5-10% faţă de anul trecut, preţurile plătite efectiv de turişti au rămas apropiate de cele din 2025 datorită promoţiilor acordate de hotelieri pentru a menţine gradul de ocupare.
„Vorbim de o atitudine mult mai calculată faţă de 2025. Românii analizează atent beneficiile şi costurile suplimentare. (…) Clienţii sunt tot mai nehotărâţi şi aşteaptă ofertele super last minute, însă acestea apar rar. Atunci când există reduceri de 30-40%, vacanţele se vând foarte repede”, spune fondatorul Travel Planner.
Contextul economic explică această prudenţă. Potrivit datelor Eurostat, aproximativ 61% dintre români declarau în 2025 că nu îşi permit o vacanţă de o săptămână pe an, cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană şi cu mult peste media europeană, de 27,5%.
Alte ţări europene cu procente mari de locuitori care nu îşi permit o vacanţă anuală de o săptămână sunt Turcia şi Grecia, în timp ce Norvegia, Luxemburg, Suedia, Olanda şi Danemarca sunt ţările cu cele mai mari rate ale locuitorilor care pot pleca în vacanţă o săptămână.
Fondată în 2007, Travel Planner este specializată în vacanţe în Bulgaria, Grecia şi Turcia. Compania spune că a avut peste 550.000 de clienţi pentru sejururile în Bulgaria în cei 18 ani de activitate şi a încheiat anul trecut cu vânzări de aproximativ 30 de milioane de euro.