Companii

Romelectro merge la licitaţii externe de 400 milioane de dolari

Romelectro merge la licitaţii externe de 400 milioane de dolari

Foto Shutterstock

Autor: Radu Bostan

16.01.2013, 00:07 1658

Romelectro Bucureşti, companie specializată pe furnizarea de servicii pentru industria energetică, cu afaceri de 80 milioane de euro în 2012, va participa anul acesta la licitaţii internaţionale pentru proiecte cu o valoare cumulată de peste 400 milioane de dolari.

"Astfel, urmărim participarea la licitaţii atât pe pieţele în care Romelectro are experienţă - Orientul Mijlociu, Asia Centrală, nordul Africii, cât şi pe pieţe noi, cum ar fi statele din Balcani, dar şi alte state europene", precizează reprezentanţii companiei.

Portofoliul Romelectro cuprinde deja numeroase proiecte executate pe pieţe externe diverse, cu concentrare în Orientul Mijlociu, dar incluzând şi ţări precum Peru, Nigeria şi Filipine. Compania a participat anul trecut la o licitaţie publică în Turkmenistan, pentru un proiect care vizează realizarea unei linii de înaltă tensiune între capitala Aşgabat şi portul Turkmenbaşi, pe o distanţă de 400 km.

Romelectro este controlată de 13 acţionari persoane fizice, dintre care primii cinci deţin 95% din acţiuni. Omul de afaceri Viorel Gafiţa controlează cel mai mare pachet de acţiuni (27,5%), fiind preşedintele şi directorul general al companiei.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO