• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Companii

Romgaz a ajuns la un acord cu contractorii săi pentru centrala Iernut. Proiectul a fost blocat două luni în dispute şi deja are o întârziere de un an şi jumătate

Romgaz a ajuns la un acord cu contractorii săi pentru centrala Iernut. Proiectul a fost blocat două luni în dispute şi deja are o întârziere de un an şi jumătate

Autor: Roxana Petrescu

24.05.2021, 00:05 1304
Centrala de la Iernut, un proiect de producere a energiei pe bază de gaz natural, ar putea fi terminată abia la jumătatea anului viitor, de două luni de zile beneficiarul, Romgaz, şi contractorii fiind în dispute legate de proiect. Potrivit datelor existente, 94% din centrală deja ar fi gata. La finalul săptămânii trecute, Romgaz (SNG), cel mai mare producător de gaze local deţinut de statul român, a anunţat că va prelungi suspendarea notificării de reziliere a contractului de execuţie pentru centrala de la Iernut încheiat cu spaniolii de la Duro Felguera şi Romelectro, noul termen pentru a ajunge la o înţelegere fiind 2 iunie. Cele două parţi sunt în conflict de la înc­eputul lunii aprilie când Romgaz a decis uni­lateral rezilierea contractului pe fon­dul întârzierilor. Ime­diat, compania a fost dată în ju­de-ca­tă de con­tra­ctori, aşa că Rom­gaz a re­venit asupra de­ci­ziei, sus­pendând-o. De atunci au urmat mai multe prelun­giri ale suspendării, timp în care lucră­rile au bătut pasul pe loc.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470