Enterprise Concept este o companie înfiinţată în 2005, cu capital 100% românesc, având ca obiect principal de activitate implementarea de soluţii de optimizare şi automatizare a proceselor de business pe piaţa de retail din România, dar nu numai.
Digitalizarea a fost cuvântul de ordine al anului trecut când toate companiile a trebuit să se adapteze la noua realitate impusă de pandemie. Astfel, în prezent, digitalizarea nu mai este o opţiune, ci o necesitate într-un peisaj tot mai concurenţial, unde clientul e educat şi ştie ce vrea. Iar retailul nu face excepţie.
„Din perspectiva clienţilor cu care colaborăm, mai exact cei din retail cu care lucrăm încă din 2015 şi cărora am putut să le urmărim evoluţia, am văzut până în pandemie o viteză destul de mică în ceea ce priveşte digitalizarea“, spune Roxana Voicu, chief operations officer în cadrul Enterprise Concept.