Compania rusească TISE, cu activităţi în domeniul producţiei de energie, este interesată de achiziţionarea pachetului majoritar pe care statul român îl va vinde anul viitor din combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, au declarat reprezetanţii Ministerului Economiei în urma unei întâlniri cu managementul grupului rusesc.
"În cadrul discuţiilor, reprezentanţii TISE şi-au arătat disponibilitatea de a cumpăra combinatul chimic Oltchim şi de a continua investiţiile, în vederea retehnologizării. Ministrul Ion Ariton le-a prezentat calendarul de privatizare a companiei Oltchim care prevede finalizarea procesului pe 30 aprilie 2012 şi a invitat compania rusă să participe la licitaţia ce va fi organizată", au mai precizat reprezentanţii instituţiei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels