Ceea ce surprinde însă în contul de profit şi pierderi al rafinăriei este evoluţia profitului net, compania terminând perioada analizată cu un profit net de 123 mil. lei, de 7,5 ori mai mare faţă de rezultatul perioadei similare a anului trecut. Deşi principalele categorii de cheltuieli au avut o evoluţie relativ stabilă faţă de primul semestru din 2015, ceea ce se remarcă este faptul că firma a trecut de la pierderi financiare de 62 mil. lei la un profit din această activitate de 5,5 mil. lei.
Rafinăria Petrotel Lukoil a fost la finalul anului 2014 în centrul unuia dintre cele mai mari scandaluri economice din România, managementul companiei fiind acuzat de prejudicierea unităţii cu 230 de milioane de euro, pentru ca în vara anului trecut prejudiciul să fie reevaluat. Astfel, la acel moment, procurorii au concluzionat că unitatea ar fi fost prejudiciată în perioada 2011-2014 cu peste 1,7 miliarde de euro.