Companii

Ryanair vrea să ajungă la 10 milioane de pasageri în România şi să devină lider. "Vom intra şi pe cursele interne". Vom avea 4-5 baze aici

Ryanair vrea să ajungă la 10 milioane de pasageri în...
05.12.2015, 13:51 3044

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, vrea să devină liderul pieţei din România în cinci ani şi anunţă că va intra şi pe segmentul curselor in­ter­ne. Aici va „lupta“ direct cu Tarom, companie de stat care a deţinut monopolul până în acest an, dar şi cu Blue Air care a reluat din vară ruta Bucureşti-Iaşi.

„În cinci ani estimăm că o să avem 10 milioane de pasageri în România (...). În Polonia de exemplu operăm pe 12 aeroporturi şi avem patru baze. Şi în România activitatea noastră ar trebui să fie similară cu cea din Polonia în următorii ani. Trebuie doar să ajungem la înţe­legeri cu aeroporturile. Mă aştept ca în România să avem 4-5 baze în următorii cinci ani şi să zburăm din şi spre 10-12 aeroporturi din această ţară“, a declarat Michael O’Leary, CEO al Ryanair, companie care transportă

105 milioane de pasageri în acest an pe mai mult de 1.600 de rute.

Declaraţiile şefului Ryanair vin în contextul în care în prezent compania este un jucător mic pe piaţa locală, transportând anul trecut 200.000 de pasageri. Comparativ, Wizz Air, liderul pieţei, a transportat anul trecut 3,9 milioane de pasageri, iar Tarom a transportat 2,3 milioane de oameni.

Pentru acest an, reprezentanţii Ryanair estimau anterior un număr de 700.000 de pasageri la bordul aeronavelor sale din şi spre Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO