♦ Mercedes-Benz mută o parte tot mai mare din relaţia cu clienţii în afara showroomului clasic, prin formate precum Mercedes-Benz Studio – spaţii de brand deschise publicului larg, în care automobilele sunt expuse alături de evenimente de design, artă, muzică şi tehnologie, de la workshopuri la seri culturale. ♦ Conceptul este prezent în doar 18 mari capitale ale lumii, dintre care patru în Europa Centrală şi de Est, inclusiv la Bucureşti. ♦ Strategia evoluează într-o piaţă premium aflată în plină reaşezare: în România, avansul Mercedes-Benz faţă de BMW s-a strâns la mai puţin de 150 de unităţi în primul semestru, Audi creşte cu aproape 30%, iar constructorii chinezi intră în Europa cu promisiunea unor experienţe premium la preţuri mai mici.
Producătorul german îşi regândeşte modul în care ajunge la clienţi într-un context concurenţial care s-a schimbat rapid în ultimii ani: pe lângă rivalitatea tradiţională cu BMW şi Audi, mărcile premium europene se confruntă cu ofensiva constructorilor chinezi, care au urcat puternic în volume pe piaţa românească şi care îşi construiesc, la rândul lor, un discurs bazat pe tehnologie, design şi experienţe de tip premium. În paralel, publicul segmentului de lux devine mai tânăr, mai digital şi mai puţin sensibil la simbolurile clasice ale statutului.
În acest context, Mercedes-Benz pariază pe extinderea prezenţei brandului dincolo de reţeaua de dealeri. „Cred că marketingul auto premium nu părăseşte showroom-ul, ci îl extinde. Showroom-ul rămâne important, dar nu mai este singurul loc în care se construieşte relaţia cu brandul. Clientul de astăzi nu vrea doar să vadă un produs, vrea să înţeleagă universul din jurul lui: ce valori exprimă, ce estetică propune, ce comunitate creează şi ce emoţie lasă în urmă“, spune Sabina Rugină, Head of Marketing al Mercedes-Benz Cars pentru Europa Centrală şi de Est, într-un interviu acordat ZF.