Companii

Salariile de la Lidl: cât câştigă un lucrător comercial? Dar un director de magazin?

Salariile de la Lidl: cât câştigă un lucrător...

Autor: Cristina Roşca

25.07.2013, 18:51 91443

Salariile angajaţilor lanţului german Lidl, prezent pe piaţa locală cu peste 150 de magazine, variază în funcţie de regiunea ţării, de perioada anului, de experienţa fiecărui salariat şi de vechimea în cadrul companiei.

Un lucrător comercial poate ajunge la un salariu brut de 2.600 de lei, în timp ce un şef de magazin poate câştiga 6.300 de lei brut. Reprezentanţii Lidl nu precizează însă care este profilul fiecăruia dintre cei doi angajaţi.

„Deţinem şi folosim un sistem modern şi automatizat de pontare a timpului lucrat în magazine, ceea ce permite menţinerea unei evidenţe exacte şi în consecinţă, plata integralăşi punctuală a orelor de lucru prestate”, spun oficialii companiei.

Cititi si

Cât câştigă un angajat al McDonald’s România la început şi la ce salariu poate ajunge?

Potrivit informaţiilor ZF salariile angajaţilor Lidl diferă în funcţie de oraşul în care aceştia lucrează, ţinându-se cont de puterea de cumpărare din zonă, de rata şomajului, de concurenţă şi de salariul mediu net din localitate sau judeţ. Potrivit informaţiilor din piaţă, salariile de început sunt de 800-1000 de lei net. 

„Chiar dacă nu putem face referire la veniturile nete ale angajaţilor, vă confirmăm că pot exista diferenţe de salarizare în funcţie de regiune, perioadă, poziţia deţinută, experienţă, performanţă şi vechimea salariatului. Pentru un angajat din magazin ce deţine postul de "lucrător comercial", salariul brut poate ajunge până la 2.600 de lei,  iar pentru un "şef de magazin" salariul brut poate ajunge până la 6300 de lei.” Reprezentanţii Lidl nu dau exemple privind vechimea, experienţa sau regiunea unde lucrează un salariat care primeşte 2.600 de lei în funcţia de lucrător comercial

Lidl, intrat oficial pe piaţa locală în 2011 prin preluarea magazinelor Plus Discount, este unul dintre marii angajatori din economie, având peste 3.000 de salariaţi. Cei mai mulţi jucători din comerţul modern au continuat să angajeze oameni în ultimul an deoarece au continuat şi să deschidă magazine noi, la finalul lui 2012 numărul magazinelor din comerţul modern fiind la un pas de 1.000, cu peste 200 mai multe decât la începutul aceluiaşi an.

Cea mai mare parte a angajărilor din comerţ se fac însă pentru poziţii de operatori în domeniul vânzării şi manipulării de marfă, unde salariile nu depăşesc de regulă 1.000 de lei net pe lună şi unde este cea mai mare fluctuaţie de personal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO