Companii

Salariul mediu în industria alimentară este de numai 2.200 lei, mult sub media pe economie. „Sunt oameni care primesc şi 1.400 de lei, un salariu cu care nu te poţi descurca într-o lună“

ANALIZĂ

Autor: Florentina Niţu

20.11.2020, 17:00 421

Industria alimentară, un sector în care lucrează 170.000 de angajaţi, primeşte printre cele mai mici salarii din zona de producţie, astfel că un angajat dintr-o fabrică de lapte, mezeluri sau pâine ajunge la un câştig mediu net lunar de numai 2.200 de lei, în timp ce într-o fabrică de băuturi salariul este cu 1.100 de lei mai mare.

Industria alimentară, un sector evaluat la circa 50 de miliarde de lei, cu un număr de peste 170.000 de angajaţi, a rămas în urmă cu salariile faţă de alte sectoare, astfel că în ulti­mii cinci ani, sala­riul mediu net a crescut cu 68,2% până la 2.108 de lei în 2019, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

„De ceva timp industria alimen-tară funcţionează la relanti, iar pentru că firmele nu fac profituri mari, spun că nu pot să plătească mai mult. Cea mai mare pro­blemă este că a fost modificată Legea dialogului social în 2011 şi este foarte greu să facem sindicate şi să repre­zentăm angajaţii. De atunci solicităm modificarea din nou a legii şi în urmă cu un an am făcut un proiect şi l-am trimis la toate autorităţile şi partidele, iar abia acum a ajuns la Camera Depu­taţilor“, spune Dragoş Fru-mosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimen­tară (SindAlimenta).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO