Companii

Samsarii de maşini îşi umplu buzunarele: Second-handul continuă să crească în România

Samsarii de maşini îşi umplu buzunarele: Second-handul continuă să crească în România

În primele cinci luni ale acestui an în România s-au importat mai bine de 85.000 de autoturisme second-hand

Autor: Bogdan Alecu

22.06.2013, 11:56 24640

Vânzările de autoturisme noi pe piaţa locală au scăzut cu 20% în primele cinci luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, la aproape 23.300 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

În acelaşi interval de timp în România s-au importat mai bine de 85.000 de autoturisme second-hand, potrivit datelor de la Poliţie, astfel încât în acest an s-a ajuns ca pentru fiecare maşină nouă vândută alte patru să fie importate la mâna a doua.

Declinul cel mai puternic a fost înregistrat la nivelul lunii mai, în condiţiile în care anul trecut programul „Rabla“ a demarat în aprilie şi implicit luna mai era cea de-a doua lună de funcţionare, iar tichetele ajungeau să fie utilizate la achiziţia de maşini, în timp ce în acest an programul a demarat în iunie. Astfel, luna mai a fost în 2013 perioada de aşteptare de dinaintea programului, când de obicei se înregistrează cele mai mici volume pentru persoane fizice.

„În continuare vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de persoane juridice, care în luna mai au reprezentat 85% din piaţă, cele către persoane fizice continuând declinul. Pentru comparaţie, în mai 2012, lună în care programul Rabla funcţiona deja în mod efectiv, acest raport era de 49% pentru persoane fizice şi 51% pentru cele juridice“, au declarat oficialii APIA.

În topul celor mai bine vândute mărci de autoturisme de pe piaţa locală în primele cinci luni se menţine Dacia, cu puţin peste 6.600 de maşini vândute, în scădere cu 15%, urmată de Volkswagen cu 2.747 de maşini, în scădere cu 14%. Din top zece cele mai vândute singura marcă ce a înregistrat o creştere în intervalul ianuarie-mai a fost Opel, ale cărei vânzări s-au apreciat cu 2,3%, la 954 de maşini.

 

Cititi articolul integral pe www.zfcorporate.ro


Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 18.06.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

AFACERI DE LA ZERO