• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Companii

Şapte hectare din Parcul Herăstrău vor reveni în proprietatea Primăriei Bucureşti

Şapte hectare din Parcul Herăstrău vor reveni în proprietatea Primăriei Bucureşti

Autor: Otilia Ciocan

12.05.2015, 13:51 1609

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dat câştig de cauză Primăriei Capitalei şi Clubului Sportiv Studenţesc, în procesul în care aceştia reclamau faptul că cele şapte hectare de teren din Parcul Herăstrău au trecut în proprietatea privată, în mod ilegal, în urma unui ordin de ministru în anul 1999.

În urma analizării actelor depuse la dosar, judecătorii au constatat "nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 15 numărul 0053/ 22 decembrie 1999 emis de catre Ministerul Tineretului şi Sportului".

De asemenea, instanţa a constatat şi "nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2152/ 28 iulie 2003 de către notarul public Marincă Eugen încheiat între SC Biroul de Turism pentru Tineret SA şi SC Domino 94 Impex SRL cu privire la imobilul teren din Şoseaua Nordului numărul 7-9, sector 1".

În urma deciziei, cele şapte hectare de teren din Parcul Herăstrău vor reveni în administrarea municipalităţii.

Decizia CAB este irevocabilă.

În 1999, printr-un ordin al ministrului Tineretului şi Sportului de atunci, Crin Antonescu, Biroul de Turism şi Tranzacţii SA a primit un certificat de proprietate asupra terenului în suprafaţă de şapte hectare din Parcul Herăstrău.

În 2002, reprezentanţii Clubului de yahting sportiv Sportul Studenţesc au dat în judecată BTT şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

La sfârşitul anului 2008 Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Tineretului, precum şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Ulterior, BTT şi SC Domino Impex SRL au făcut recurs. Din 2009, Primăria Municipiului Bucureşti a intrat în proces alături de Clubul de yahting Sportul Studenţesc, având calitatea de intervenient accesoriu.

În 2014, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea CSS şi Primăriei Capitalei.

"Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant Clubul Sportul Studenţesc. Respinge ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Municipiul Bucureşti prin Primarul General. Obligă apelantul reclamant la plata către intimatul pârât Biroul de Turism pentru Tineret SA a sumei de 48.626, 72 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, şi la plata către intimatul intervenient accesoriu SC. Domino 94 Impex SRL a sumei de 100.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată", a decis Tribunalul Bucureşti în 3 aprilie 2014.

Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597