Companii

Sarcom, producător de vopsele din Vâlcea, estimează plus 12-15% la afaceri în 2020. Compania a accesat un credit de 3 mil. lei prin programul guvernamental IMM Invest, bani pe care i-a folosit în principal la plata furnizorilor

Antreprenori locali

Sarcom, producător de vopsele din Vâlcea, estimează...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

20.10.2020, 17:30 177

Producătorul de lacuri şi vopsele Sarcom Vâlcea, deţinut de fraţii Aurel şi Marinică Potop, se aşteaptă la un avans de până la 15% al afacerilor în 2020 comparativ cu anul trecut, pe fondul evoluţiei businessului de la începutul anului până acum.

„În acest an, am avut o scădere a vânzărilor în prima parte a pandemiei – martie şi aprilie, au urmat două luni de creştere mare în mai şi iunie, iar aceasta s-a mai domolit în perioada de vară. Explicaţia mea este următoarea: în perioada mai-iunie au stat acasă foarte mulţi oameni întorşi din străinătate, dar în iulie şi august – care erau luni de vârf – aceştia nu au mai revenit în ţară. Per total an estimez o creştere de 12-15%”, spune Marinică Potop, director şi acţionar al Sarcom.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO