Companii

Satele româneşti au ajuns la 426 de puncte gastronomice locale. Cum facem să ajungem la 4.000, adică în fiecare comună câte unu

Satele româneşti au ajuns la 426 de puncte gastronomice...

Autor: Mirabela Tiron

09.09.2024, 00:07 991

Reţeaua de Puncte Gastronomice Locale (PGL), respectiv gospodării rurale ce pregătesc reţete tradiţio­nale şi pot să servească un număr mic de turişti,  a ajuns la nivel naţional la 426 de entităţi. În Delta Dunării, de unde a pornit conceptul, turiştii oricum obişnuiau să mănânce la localnici acasă, iar în acest sens s-a căutat un concept care să asigure aceste experienţe culinare într-un cadru organizat şi legal.

„Turiştii mâncau şi înainte la localnici, de aceea am propus realizarea acestor puncte gastronomice locale, un loc de luat masa, care oferă o experienţă vizitatorului, un spectru al tradiţiei locale. Este important să valorificăm lanţul scurt, să folosim resursele locale, este o economie care s-a pierdut. PGL să primească o formă legală (...)“, a declarat Teodor Frolu, vicepreşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23, organizaţia care a lansat conceptul de „punct gastronomic local“ (PGL). Vineri a început festivalul Ivan Patzaichin – Rowmania la Tulcea, care pune pe agenda publică două teme esenţiale pentru bunăstarea unui oraş: gastronomia locală şi turismul. În cadrul acestui eveniment s-a organizat a doua conferinţă naţională a Punctelor Gastronomice Locale şi un târg gastronomic pe Faleza Ivan Patzaichin, în care expozanţii sunt exclusiv reprezentanţi ai PGL din toată ţara.

Ivan Patzaichin (1949 – 2021), fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint., născut în Mila 23 în Delta Dunării, a devenit ulterior antreprenor  preocupat de promovarea sportului, mişcării în aer liber şi ecoturismului.



 

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro